Live

Rămășițele a zeci de copii sacrificați, cu inimile scoase, au fost descoperite în Peru. "Ar putea fi, de fapt, peste 1.000 de victime"

Data actualizării: Data publicării:
Rămășițele a zeci de copii sacrificați, cu inimile scoase, au fost descoperite în Peru. FOTO: Live Science

Rămășițele a zeci de copii sacrificați au fost dezgropate în Peru de arheologi care spun că se așteaptă ca numărul să fie mai mare de 1.000. Ei au constatat că toate scheletele aveau o tăietură pe stern, iar inima le fusese scoasă, ceea ce indică un ritual pentru care nu însă explicații precise.

Gabriel Prieto, profesor asistent de antropologie la Universitatea din Florida, care conduce săpăturile de la Pampa La Cruz, unde a fost făcută macabra descoperire spune că au fost găsite 76 de schelete de copii.

Toate aveau o tăietură transversală pe stern, ceea ce sugerează că le-a fost deschisă cutia toracică pentru a le fi scoasă inima, a spus Prieto, citat de Live Science.

„Au fost îngropați cu picioarele spre est”, a spus Prieto, care a precizat că nu este clar de ce se proceda așa.

Săpăturile au loc la Pampa La Cruz de câțiva ani. Până în prezent, la fața locului au fost găsite 323 de victime ale sacrificiilor, toate fiind copii. Într-un sit arheologic din apropiere au mai fost găsiți 137 de copii și trei adulți. Și acolo, arheologii au constatat că inimile copiilor au fost scoase.

Având în vedere aceste descoperiri arheologice, se crede că vor fi găsite și mai multe victime. „Ar putea fi mai mult de 1.000 de victime, oricât de nebunesc ar suna”, a spus Prieto.

În urma cercetărilor asupra celor 76 de schelete nou descoperite s-a constatat că faptele s-ar fi petrecut între 1100 și 1200 d.Hr., în perioada în care cultura Chimu a înflorit în zonă, iar orașul Chan Chan  din valea râului Moche. S-a dezvoltat.

Arheologii nu știu încă de ce în acea perioadă au fost sacrificați atât de mulți copii, dar bănuielile sunt că se urmărea sfințirea câmpurilor agricole.

Richard Sutter, director de antropologie la Universitatea Indiana, spune că oamenii care au trăit în zonă în în primul mileniu d. Hr. au recurs la sacrificii umane.

Cercetătorii implicați în activitatea arheologică din Peru sunt surprinși de amploarea fenomenului.

Din acea perioadă nu sunt dovezi scrise care să explice ce s-a întâmplat, a declarat Peter Eeckhout, profesor de artă și arheologie precolumbiană la Universitatea din Bruxelles. În opinia profesorului, este posibil ca oamenii să fi avut probleme cu recolta agricolă din cauza unor probleme de climă și de mediu.

„Este un sit uimitor, care ne poate ajuta să înțelegem mult mai bine ce se întâmpla în acel moment în istorie. Cred că motivul sacrificiilor a fost probabil legat, într-un fel, de un răspuns cultural la schimbările de mediu care au provocat schimbări culturale semnificative. S-ar putea să fi existat asocieri cu evenimente de mediu precum El Niño, de exemplu”, a declarat Catherine Gaither, biolog și arheolog.

Echipa de arheologi așteaptă în prezent permisiunea Ministerului Culturii din Peru pentru a transporta unele mostre în străinătate, pentru teste suplimentare și pentru a afla informații mult mai exacte.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Pentru prima dată”. Fosile rare ale unui crocodil marin, vechi de peste 10 milioane de ani, au fost descoperite în Peru

„Savantul nebun” care a construit paradisul șoarecilor. De ce dezastrul unui experiment cu rozătoare ar putea prevesti soarta omenirii

Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu 320 de tarantule lipite de corp. Ce l-a dat de gol

Autorităţile din Peru anunță sporirea măsurilor de securitate la Machu Picchu, după ce o femeie ar fi împrăștiat în aer cenuşă umană

Partenerii noștri