Live

Program de vaccinare sistat, după moartea subită a doi copii în Samoa

Data actualizării: Data publicării:
Program de vaccinare pentru copii. Foto: Guliver/Getty Images

Moartea subită a doi copii imediat după ce au primit vaccinuri de imunizare în Samoa a determinat Guvernul acestei ţări să sisteze programul de vaccinare şi să demareze o anchetă, informează DPA și Agerpres.


Cei doi copii în vârstă de un an au murit vineri la câteva minute de la administrarea vaccinului împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR) la un spital de pe insula Savai'i, potrivit autorităţilor sanitare.

Oficialii din domeniul sănătăţii au confiscat stocurile de vaccin şi au oprit programul de imunizare pe perioada în care poliţia anchetează cazul, a indicat presei un responsabil din domeniul sănătăţii, Leausa Take Naseri, precizând totodată că asistentele care au administrat vaccinul au fost concediate.

Vaccinul se administrează din 1971 şi se adresează în general copiilor în vârstă de circa 12 luni, urmând ca o a doua doză să le fie administrată când ajung la vârsta de 3-4 ani.

Potrivit lui Helen Petousis-Harris, expertă în vaccinologie la Universitatea din Auckland, aceste vaccinuri sunt folosite de zeci de ani în întreaga lume, iar un "astfel de eveniment tragic este rar".

Experta susţine însă că există două motive principale pentru care ar fi putut avea loc un astfel de incident. "Poate fi vorba de o eroare medicală, dacă pregătirea pentru vaccinare a fost realizată în mod incorect şi a fost injectată substanţa greşită" sau "de o contaminare a vaccinului dacă acesta a fost lăsat la temperatura camerei o lungă perioadă de timp", a explicat Petousis-Harris.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

JO 2024. Un antrenor a murit în satul olimpic, în prima zi a competiției

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a făcut niciun vaccin de când s-a născut

Institutul Naţional de Sănătate Publică face apel la vaccinarea copiilor. "Este cea mai sigură metodă pentru a vă proteja copiii"

O infirmieră antivaccinistă din Spania este acuzată că a făcut injecții false la sute de copii

Partenerii noștri