Galerie Foto Prințul William și prințesa Kate s-au întrecut pe biciclete la un curs de spinning
Prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, s-au întrecut pe biciclete de spinning după ce au întrerupt un curs la o sală de fitness din Port Talbot.
Cuplul regal a făcut marți o vizită la un centru de reabilitare din Țara Galilor, scrie BBC.
"Îmi pare rău că v-am întrerupt ora de spinning", a spus prințul William când a intrat în camera în care avea loc cursul.
În timpul vizitei, cei doi s-au urcat pe biciclete pentru a vedea care dintre ei reușește să parcurgă cea mai mare distanță în doar 45 de secunde în condiții care le simulau pe cele din munții Dolomiți din Italia.
"Nu sunt sigură că sunt îmbrăcată potrivit pentru această ocazie", a spus prințesa, îmbrăcată într-o blugă bej, fustă cadrilată și cizme negre.
Înainte să se urce pe bicicletă, prințul William a glumit cu prințesa: "Ai cizme cu toc înalt".
În timpul cursei, prințesa Kate a schimbat vitezele și a întrebat râzând: "Pot să fac pedalarea mai dificilă?"
După cursă, prințul William, obosit din cauza efortului, a glumit din nou cu Kate: "Vorbim într-un minut".
Prințesa de Wales a câștigat întrecerea și a primit un mic trofeu galben denumit Tour de Aberavon.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News