Live

Prima persoană care sare în apărarea lui Kevin Spacey, în scandalul de hărțuire sexuală: Merită a doua șansă

Data publicării:
FOTO: Guliver/Getty Images

Robin Wright, partenera lui Kevin Spacey în serialul „House of Cards”, este de părere că actorul merită o a doua şansă, scrie news.ro.

În urmă cu două luni, actriţa s-a rezumat la a spune că îl cunoaşte pe Spacey doar ca actor. Recent, într-un nou interviu, acordat Net-a-Porter, Wright se arată încrezătoare în existenţa unei a doua şanse, chiar dacă aceasta i-ar fi atribuită lui Kevin Spacey.

„Cred că fiecare om are abilitatea de a se îndrepta. În acest sens, la a doua şansă, sau cum vreţi să o numiţi. Absolut, cred în asta. Se numeşte dezvoltare”, a declarat ea.

Actriţa, cunoscută şi pentru rolul din „Forrest Gump”, a mai spus că nu a vorbit cu Spacey în ultimele luni şi a adăugat că „va lua legătura cu mine când va fi pregătit, sunt sigură, cred că aşa ar trebui să fie”.

Ea a afirmat că îi pare rău pentru Spacey, într-o anumită măsură, însă asta nu înseamnă că este de părere că cei care au ieşit în faţă şi l-au acuzat nu ar fi trebuit să o facă ori că tolerează posibilele lui acţiuni.

„Îmi pare rău pentru oricine a cărui viaţă este arenă publică. Este un coşmar, vă imaginaţi. Ne facem treaba, o împărtăşim cu privitorii. De ce viaţa noastră privată trebuie să fie publică? Urăsc partea asta din industrie. Este atât de invazivă. Cred că viaţa privată a oricui trebuie să fie privată. Nu cred că trebuie să fie treaba nimănui. Acum nu vorbesc despre #MeToo, vorbesc despre presă. Expunerea. Este un lucru oribil. Un străin să decidă că ştie cine eşti...”, a spus actriţa care a preluat rolul principal în ultimul sezon al serialului „House of Cards”.

Începând cu luna octombrie a anului trecut, peste 30 de bărbaţi au spus că au fost victime ale comportamentului sexual neadecvat al lui Spacey. Acuzaţiile la adresa actorului au fost lansate în urma izbucnirii scandalului sexual care îl are în centru pe producătorul hollywoodian Harvey Weinstein. 

La scurt timp, Netflix a anunţat încheierea colaborării cu actorul, la fel şi teatrul Old Vic din Londra.

Kevin Spacey, născut pe 26 iulie 1959, este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. Starul hollywoodian a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects” (1995) şi „American Beauty” (1999). A jucat în filme precum „Se7en”, „LA Confidential”, K-Pax” şi „The Men Who Stare at Goats”. Din 2013, a jucat rolul principal în serialul „House of Cards”. În plus, el a făcut numeroase roluri în teatru.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Jamie Foxx a fost rănit după ce a fost lovit în față cu un pahar chiar la o petrecere de ziua sa

„Așadar, eu sunt idiotul...”. Francis Ford Coppola își prezintă scuzele pentru trendul pe care l-a declanșat la Hollywood cu „Nașul”

Personalități de la Hollywood au reacționat după victoria lui Trump. „Casa Albă va fi împodobită de un adevărat idiot”

Un film „Game of Thrones” ar putea fi produs la Hollywood

Partenerii noștri