Live

Prețurile călătoriilor aeriene au crescut și cu 600%. Un bilet la clasa economic, între SUA și Europa, poate ajunge până la 2.200$

Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Companiile aeriene sunt pe cale să se întoarcă pe cerul Europei în această vară, dar pețurile par să se fi dublat, în condițiile în care un drum la clasa economic în iunie cu Delta Airlines costă 2.126 dolari, iar un bilet la clasa I între Atlanta și Paris costă 7.085 dolari, potrivit Forbes.

Pentru moment zborurile sunt oprite pentru majoritatea călătorilor, până cel puțin pe 15 iunie. Acest lucru nu a oprit mai multe companii aeriene să programeze zboruri în vară pentru Europa, printre care Delta, Emirates și Qatar. Pe măsură ce frontierele UE încep să se deschidă, Lufthansa împreună cu subsidiarele sale SWISS și Eurowings au programant o revenire majoră pentru destinații din întreaga Europă în toată luna iunie.

La începutul crizei create de coronavirus, în Europa, în martie, companiile vindeau un zbor transatlantic cu 285 de dolari, în timp ce acum biletele Delta costă cu peste 600% mai mult.

Un alt motiv de creștere a prețurilor ar putea fi renunțarea la locul din mijloc, care ar duce la o scădere a capacității de transport la 60%. Asociația globală a liniilor aeriene, IATA, a calculat că blocarea scaunelor din mijloc va duce la creșteri importante ale prețurilor la nivel mondial, scrie Mediafax. „Față de 2019, tarifele ar trebui să crească dramatic - între 43% și 54% în funcție de regiune - doar pentru a se echilibra”.

Lufthansa încurajează purtarea măștii, în timp ce Alaska și Delta sunt singurele companii aeriene din SUA care blochează locurile din mijloc.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un avion a decolat cu 2 geamuri lipsă și a urcat la 3.000 de metri înainte ca cineva să-și dea seama

VIDEO Momentul în care pasagerii încearcă să urce cu forța într-un avion, după ce zborul a fost amânat două zile la rând

Când să-ți rezervi biletul de avion și de ce să eviți bagajul de cală. Sfaturi de la angajații companiilor aeriene

Aeroportul din Brașov, abia deschis, are probleme. Un zbor întârzie cel puțin 9 ore, altul e deviat la Otopeni

Partenerii noștri