Live

Președintele care a demisionat după cinci zile de la preluarea puterii

Data actualizării: Data publicării:
Manuel Merino ar fi trebuit să ocupe funcția de președinte până în iulie 2021. Foto: Profimedia

Președintele interimar al Peru, Manuel Merino, a demisionat duminică, la numai cinci zile după ce a ajuns la putere. Decizia a fost luată în urma unor proteste extrem de violente, care au izbucnit după ce fostul președinte Martin Vizcarra a fost pus sub acuzare, relatează CNN.

Manuel Merino şi-a anunţat duminica demisia „irevocabilă” de la Preşedinţia Peru şi a lansat un apel la „pace şi unitate”, un pas ce deschide calea pentru soluţionarea crizei politice grave şi profunde cu care se confruntă ţara de când a preluat puterea, săptămâna trecută.

El şi-a anunţat demisia într-un mesaj televizat adresat naţiunii, la doar câteva minute după ce Congresul l-a îndemnat să demisioneze, solicitând totodată o sesiune plenară extraordinară pentru a găsi o soluţie constituţională la criză şi a găsi un succesor al preşedintelui demisionar.

Anunţul demisiei a fost primit cu emoţie şi aplauze pe străzi, unde mii de cetăţeni au continuat să protesteze.

Lunea trecută, Parlamentul din Peru a votat pentru destituirea preşedintelui Martin Vizcarra pentru „incapacitate morală”, fiind acuzat că a luat mită în timp ce era guvernator, în 2014. Instalarea la preşedinţie a lui Merino (centru-dreapta), fost preşedinte al legislativului, a generat manifestaţii de protest la Lima şi în alte oraşe, transmite Agerpres.

Sâmbătă, mii de manifestanţi, în general foarte tineri, au ieşit din nou în stradă în a şasea zi consecutiv în mai multe oraşe pentru a cere demisia lui Merino, respingând ceea ce susţin că a fost o lovitură de stat parlamentară.

Cel puţin trei persoane au fost ucise la Lima în timpul reprimării manifestaţiilor de către poliţie. Şapte din 18 miniştri ai lui Merino şi-au anunţat demisia sâmbătă, după reprimarea protestelor, inclusiv cel al sănătăţii, Abel Salinas.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Lituania i-a sancționat pe premierul georgian și alți 14 politicieni de la Tbilisi. Ce interdicții vor trebui să respecte aceștia

Proteste masive în Georgia, unde un fost fotbalist a fost ales preşedinte al ţării. Era singurul candidat la președinție

Partenerii noștri