Live

Premieră mondială: un medic indian a efectuat o operație pe inimă de la o distanță de 32 de kilometri

Data actualizării: Data publicării:

Un medic indian, Tejas Patel, a devenit primul chirurg din lume care efectuează o operație pe cord cu ajutorul unui robot controlat de la distanță, informează The Daily Mail.

Tejas Patel, cardiolog în Ahmedabad, a efectuat procedura de cinci ori în câteva zile, toate intervențiile fiind reușite.

Patel s-ar fi aflat într-un templu în timpul operațiilor, la 32 de kilometri distanță de spitalul unde aveau loc operațiile.

Reușita lui Patel nu este însă prima operație efectuată cu ajutorul unui robot de la distanță, un medic chinez bifând această premieră la începutul anului, când a operat un pacient pe creier de la 3.000 de kilometri distanță.

Procedura asistată de robot se practică în SUA din 2011, însă niciodată medicul care o efectuează nu s-a aflat la distanță.

Pacienții care au suferit intervențiile aveau între 52 și 84 de ani, iar alți doi cardiologi se aflau prezenți în sală.

Doctorul Tejas Patel controla robotul de la distanță prin intermediul unui pupitru de comandă. Exista o întârziere de 53 de secunde între acțiunile doctorului și cele ale robotului, însă nu au fost întâmpinate probleme.

Intervențiile au durat maxim jumătate de oră și toate au fost considerate reușite. Distanța putea fi mult mai mare, cât timp exista o conexiune bună la rețea.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un rinichi de porc modificat genetic a fost transplantat, în premieră, unei persoane aflate în viață

Pacientă salvată după o operaţie efectuată în premieră la Spitalul Judeţean Focşani

Premieră în lumea medicală. Ficatul unei femei în vârstă de 100 de ani a fost transplantat cu succes la un pacient

Premiera în lumea medicală. Cum a salvat o dronă viața unui pacient care aștepta un transplant de plămâni

Partenerii noștri