Poveștile investitorilor în Bitcoin. De la „mi-am luat un Bentley” la „am pierdut totul”
Criptomoneda Bitcoin a urcat marți la un nou maxim istoric, de 48.000 de dolari, în urma anunțului că Tesla a cumpărat Bitcoin în valoare de 1,5 miliarde. Entuziaștii vă vor spune că acesta este viitorul banilor, dar investiția în monedele virtuale, foarte volatile, nu este lipsită de riscuri. Minarea de monede noi, folosind computere puternice, provoacă, de asemenea, o creștere a cererii de energie - ceea ce afectează și mediul înconjurător.
BBC a strâns poveștile unor investitori în Bitcoin. Unii au avut succes, dar alții au pierdut toți banii sau s-au ales cu facturi uriașe la curent electric.
Vacanță în Islanda
James Saye: Am investit pentru prima dată în Bitcoin în 2017 – mi-a fost teamă să bag prea mult, așa că am pus la bătaie în jur de 500 lire sterline.
Am câștiat 2.500 de lire sterline și am avut o vacanță minunată în Islanda. Banii au picat foarte bine, pentru că Islanda este minunată, dar scumpă.
Am cumpărat din nou în 2018, când prețul a fost mai mic, așa că sunt în continuare implicat, dar nu regret că am vândut la momentul potrivit.
Bani pentru pensie
Heather Delaney: Am fost un investitor „tăcut”. Am pus 5 lire sterline chiar de la început și au crescut încet și constant. Consider că e o strategie pe termen lung, ceea ce înseamnă că maximele și minimele rapide nu îmi provoacă anxietate. Mai vedem cum o să mă simt când o să fiu aproape de vârsta de pensionare.
Pe baza a cât am investit în Bitcoin în timp față de ceea ce văd astăzi, am o creștere cu 585,41% a investiției.
„A pierdut totul”
David Stubley: Am avut un client al cărui portofel Bitcoin a fost accesat în mod fraudulos și toți banii au fost transferați din acesta. Voia să-i folosească pentru a plăti avansul la o casă.
Când a decis să-și verfice portofelul virtual, a dat click pe un link fraudulos, care l-a condus la un site de phishing. Din 84 de bitcoini, a rămas cu unul singur. La acea vreme, în 2017, portofelul lui virtual valora 475.000 de dolari.
Am urmărit tranzacția și am văzut cum bitcoinii sunt transferați prin diferite portofele și, în cele din urmă, au ajuns într-un un portofel care conținea 15 milioane de dolari.
Identitatea escrocilor nu a putut fi aflată, dar am reușit înghețăm portofelul și cel puțin am blocat accesul la fondurile furate.
Clientul nostru a fost supărat, pentru că nu a mai recuperat niciun ban. Astăzi, acei bitcoini furați ar valora 2,8 milioane de lire sterline.
„Mi-am cumpărat un Bentley”
Javed Kahn: Am folosit inițial Bitcoin ca o formă de transfer de bani. Nu trebuia să aștept confirmarea de la bănci, era convenabil.
În 2018, am observat că dacă las bitcoini în portofelul virtual le crește valoarea și fac profit, ceea ce m-a surprins.
În ianuarie 2020, am încasat profiturile din Bitcoin și mi-am cumpărat un Bentley în Dubai, unde locuiesc acum.
Acum investesc doar bani pe care mi-aș permite să-i pierd. Cred că cel mai bun moment pentru a cumpăra Bitcoin este când nimeni nu vorbește despre asta, aștepți să dispară nebunia.
Factură de 600 de dolari pe lună la electricitate
Rohan Muscat: Am aflat despre Bitcoin în 2010, dar am vrut să minez eu. La sfârșitul anului 2016 mi-am cumpărat două plăci video și m-am apucat de minat. La început m-am descurcat destul de bine.
Un start-up pentru care am făcut consultanță mi-a dat niște jetoane Horizon State (o altă criptomonedă), ca parte a plății pentru serviciile mele, iar în ianuarie 2017 activele mele valoreau 40.000 de dolari.
Am decis să mă implic și în tranzacții, dar și să minez la scară mai mare. La început, îmi acopeream costurile, dar apoi factura la electricitate a ajuns la 600 de dolari, pentru că minatul consuma mult curent electric. Așa că am decis să vând echipamentul pentru minat și acum am circa 2.000 de dolari în criptomonede.
„M-a ajutat să-mi cumpăr o casă”
Daniel Crocker: În 2012, eram stagiar la o companie IT. La prânz vorbeam despre modalități de a câștiga bani în afara muncii. Nimeni nu auzise cu adevărat de Bitcoin, dar am decis să încercăm și am petrecut cu asta câteva săptămâni.
Nu a durat mult, dar din fericire mi-am păstrat bitcoinii. I-am vândut vara trecută și am acoperit jumătate din avansul pentru casa mea.
Încă mai am o mică investiție în Bitcoin, dar nu este ceva pe care să mă bazez.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News