Live

Povestea tulburătoare spusă de această poză. Cine sunt, de fapt, cele două persoane: Mi-a cerut iertare pentru că mi-a ascuns adevărul

Data actualizării: Data publicării:

La 21 de ani, Albert Gilmour a descoperit un secret de familie atunci când s-a uitat mai bine pe certificatul lui de naștere. Femeia despre care credea că este sora lui mai mare era, de fapt, mama lui.

Tatăl lui Albert a fost unul din cei 300.000 de americani care au staționat în nordul Irlandei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Părinții lui au pierdut complet legătura atunci când tatăl său, căruia îi poartă numele, a debarcat în Normandia pentru a lua parte la operațiunea ofensivă împotriva Germaniei, potrivit BBC NEWS.

După ce a aflat secretul de familie, Albert a simțit un gol imens în suflet. „A fost foarte greu să accept. E ca și cum nu aș fi existat. Tot timpul mi-am dorit să știu adevărul despre tatăl meu: cine era, cum era.”

După 30 de ani de căutări, fiica lui Albert a descoperit familia americană a tatălui ei. A pornit de la o adresă pe care mama acestuia a ținut-o minte în tot acest timp.

Albert a fost devastat când a aflat că tatăl lui a murit la mult timp după război, în urmă cu 20 de ani. Însă a călătorit până în statul american Maine pentru a-și întâlni restul familiei.

„Mama mea nu a mai știut nimic despre tatăl meu după ce a plecat. Nu a știut dacă a murit sau dacă a supraviețuit războiului. Când m-am întors din America i-am adus o fotografie cu tatăl meu tânăr, în uniformă, așa cum l-a cunoscut ea. A purtat-o cu ea în permanență până în ziua în care a murit”, a spus Albert.

Albert, care va împlini în curând 75 de ani, nu și-a spus niciodată povestea până acum, pentru că nu a vrut să o pună pe mama lui într-o situație delicată. În comunitatea lor, femeile care nasc în afara căsătoriei nu sunt văzute cu ochi buni nici chiar în zilele noastre. „Mama mea mi-a cerut iertare pentru că mi-a ascuns adevărul, dar i-am spus că nu avea motiv să facă asta, pentru că îmi dau seama cât de mult ar fi costat-o pe ea acest adevăr”.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Am decis să îngropăm orice tip de discuție”. Românii, dezbinați de alegerile prezidențiale, acasă sau la locul de muncă

Povestea lui Wojtek: ursul „soldat” al armatei poloneze în Al Doilea Război Mondial

Calvarul unei familii de români, la muncă în Franța. Au ocupat ilegal o casă, au renovat-o. „Copiii au lucrat cot la cot cu mine”

O familie din Rusia a trăit peste 40 de ani izolată complet de restul lumii. Nici nu știau că a avut loc al Doilea Război Mondial

Partenerii noștri