Live

Povestea meteoritului din Indonezia care nu s-a mai vândut cu 1,8 milioane de dolari. Cât valorează în realitate

Data actualizării: Data publicării:
Meteoritul de 2 kilograme căzut în Sumatra. FOTO: kompas.com

Ştirea despre indonezianul devenit peste noapte milionar în dolari după ce un meteorit de 2 kilograme i-a căzut prin acoperiş pe veranda casei sale este doar parţial corectă, în sensul că, deşi s-a vândut, nu a făcut pe nimeni milionar, deoarece e extrem de puţin probabil ca respectivul bolovan căzut din cer să valoreze 1,8 milioane de dolari, iar preţul său real să fie cu mult (foarte mult) sub această valoare, se arată într-un material BBC.

Până în acest moment, singurele lucruri certe sunt paguba produsă de meteorit, după trecerea sa prin acoperişul casei respectivului indonezian şi vânzarea corpului ceresc, dar la o sumă situată „mult sub valoarea” de 1,8 milioane de dolari.

În luna august, Josua Hutagalung, un bărbat de 33 de ani care face sicrie, lucra lângă casa sa din Sumatra când „comoara” din spațiu i-a distrus acoperișul.

„Zgomotul a fost puternic, iar pereții s-au zguduit”, a spus bărbatul. „M-am dus să văd ce s-a întâmplat și am văzut că acoperișul de tablă al casei era spart”, a mai spus el. Ulterior a găsit bolovanul cu aspect bizar, greu de aproximativ 2 kilograme, care se îngropase câțiva centimetri în pământul de pe verandă.

Josua Hutagalung şi fiii săi. Foto: kompas.com

Mirosul „extraterestru” unic, specific unui obiect căzut din cer

Povestea a trezit imediat interesul unor colecţionari care s-au arătat interesaţi în cumpărarea pietrei. Problema era că în luna august, restricţiile de călătorie impuse de pandemia de coronavirus făceau imposibilă o călătorie până în Indonezia.

Prin urmare, câţiva potenţiali cumpărători au contactat un cetăţean american, Jared Collins, pasionat de meteoriţi şi stabilit în Indonezia.

Collins a reuşit să se deplaseze în Sumatra, să se întâlnească cu Josua şi să verifice, la faţa locului, meteoritul.

„Avea un miros unic, greu de explicat în cuvinte”, a spus Collins.

În cele din urmă, cumpărătorul din SUA şi Josua au căzut de acord asupra unui preţ de vânzare, cu Jared Collins pe post de intermediar.

Suma nu a fost făcută publică dar este departe de valoarea de 1,8 milioane de dolari, informează BBC.

De unde a apărut, totuşi valoarea de 1,8 milioane de dolari dată meteoritului?

Răspunsul: este o combinaţie dintre speranţa vânzătorului şi matematică făcută pe genunchi.

Pe Ebay, de pildă, sunt expuse la vânzare mici fragmente de meteorit, cu valori situate între 285 de dolari (pentru o bucată de 0,3 grame) şi 29.120 de dolari (bucată de 33,68 grame).

Conform regulii de trei simplă, asta ar însemna că „gramul de meteorit” ar valora în jur de 860 de dolari. Prin urmare, o bucată de 2 kilograme ar valora 1,8 milioane de dolari.

Greşit.

„Când am văzut cifra asta mi-a venit să râd”, a declarat Laurence Garvie, cercetător la School of Earth and Space.

În realitate, regula de trei simplă nu se aplică în cazul meteoriţilor: cu cât sunt mai mari, cu atât preţul lor e mai  mic, spun cercetătorii.

Şi totuşi, cam cât ar putea să valoreze piatra căzută din cer în Sumatra?

„70-80% din compoziţia ei este, de fapt, argilă. Practic, vorbim despre un bulgăre de nămol spaţial, care conţine ceva fier, oxigen, magneziu şi calciu - toate astea îl fac să valoreze un dolar. Hai, doi, că sunt generos”, a declarat Garvie.

Indonezianul susţine că a încasat totuşi „o sumă uriașă”, care îi asigură traiul lui și familiei zeci de ani de acum înainte. Jared Collins a recunoscut că acesta s-a dovedit a fi un negustor foarte bun, care a negociat dur prețul comorii picate din cer.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Indonezia, sub alertă de gradul IV: cel puțin 10 morți și sate îngropate în cenușă după erupția vulcanului Laki-laki

Partenerii noștri