Live

Video Povestea britanicului bolnav de Covid, pacientul care s-a apropiat cel mai mult de moarte în Vietnam. Țara nu a raportat niciun deces

Data actualizării: Data publicării:
Stephen Cameron FOTO: Captură video BBC

Un pilot scoțian, care a fost conectat la un ventilator mai bine de două luni în Vietnam, i-a avertizat pe britanici „să nu fie indiferenți cu privire la coronavirus”, pe măsură ce tot mai multe măsuri de relaxare intră în vigoare.

Stephen Cameron, 42 de ani, din Motherwell, a fost cel mai bolnav pacient din Vietnam, iar autoritățile medicale din această țară au făcut eforturi uriașe pentru a-i salva viața, cu atât mai mult cu cât Vietnamul este una in țările care nu a înregistrat până acum niciun deces din cauza Covid-19.

„Sunt un exemplu viu despre ce poate face acest virus și despre cât este de grav", a declarat pentru BBC de pe patul din spitalul din Wishaw unde se recuperează.

Medicii săi spun că mai are „cale lungă” până la o recuperare completă.

Dr. Manish Patel, medicul care îl tratează pe Stephen Cameron de la întoarcerea acestuia în Scoția, pe data de la 12 iulie, spune că nu crede că serviciile medicale din Marea Britanie ar putea face față dacă ar exista mai mulți pacienți în starea în care a fost pilotul de 42 de ani.

Pilotul a petrecut 68 de zile conectat la ventilator și alte aparate de suport folosite doar în cazurile cele mai extreme.

„Mi s-a spus că am fost cel mai bolnav pacient din Asia pentru o perioadă. Și datorită experienței pe care au avut-o cu mine, medicii din Vietnam au știut ce să facă și în cazul altor pacienți în stare gravă”, a spus pilotul.

Țara cu 95 de milioane de oameni în care nimeni nu a murit de coronavirus

Pilotul scoțian s-a apropiat mai mult de moarte din cauza coronavirusului decât orice alt pacient din Vietnam. Țara a raportat până acum mai puțin de 500 de cazuri.

Efortul de a-l menține în viață pe pilotul scoțian și de a evita primul deces cauzat de virus, într-o țară cu 95 de milioane de oameni, a însemnat că cei mai buni medici din Vietnam au fost implicați în salvarea lui, iar această poveste a făcut înconjurul lumii.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

11 persoane au murit într-un incendiu la un bar de karaoke din Vietnam. „Poliţia bănuieşte că localul a fost incendiat intenţionat"

Femeia condamnată la moarte pentru cea mai mare fraudă bancară din lume ar putea scăpa de execuție dacă plătește 9 miliarde de dolari

Un avion militar de fabricaţie rusă s-a prăbuşit în Vietnam. Doi piloţi sunt daţi dispăruţi

Partenerii noștri