Live

Polonia a convocat peste 200.000 de tineri pentru evaluarea militară. Arest și amendă, pentru cine nu se prezintă

Data actualizării: Data publicării:
Guvernul de la Varşovia a implementat mai multe strategii pentru a încuraja înrolarea în armată. Sursa foto: Profimedia Images

Ministerul polonez al Apărării a anunţat vineri că aproximativ 230.000 de tineri vor fi convocaţi anul viitor pentru evaluarea lor militară, iar cei care nu se prezintă ar putea fi arestați și amendați, scrie Agerpres. 

Această procedură, care se va desfăşura în perioada 3 februarie - 30 aprilie, face parte din procesul obişnuit de recrutare pentru înscrierea în evidenţele militare şi constă într-o examinare medicală a stării fizice şi psihologice a tinerilor, care vor fi apoi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război.

În Polonia serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în 2009, fără a fi abolit. Un amendament legislativ adoptat recent prevede că neprezentarea la o convocare emisă de armată este pasibilă de amendă şi arestare, iar poliţia are dreptul să îi conducă cu forţa pe tineri la centrele de recrutare.

În 2025 vor trebui să se prezinte pentru o evaluare militară toţi bărbaţii născuţi în anul 2006, cei născuţi între 2001 şi 2005 care nu au o categorie de aptitudine pentru serviciul militar activ şi cei declaraţi temporar inapţi în 2023 şi 2024.

Vor trebui de asemenea să se prezinte la comisariatele militare pentru recrutare femeile poloneze născute între anii 1998 şi 2006 care au o calificare utilă armatei, cum ar fi domeniul medical, şi cele care îşi finalizează studiile în 2024-2025.

Acţiunea se înscrie în contextul preocupării legate de securitatea naţională a Poloniei după invazia lansată de Rusia în Ucraina în februarie 2022. În acel an, aproape 14.000 de noi recruţi s-au alăturat forţelor armate poloneze pe bază de voluntariat, cel mai mare număr de la suspendarea stagiului militar obligatoriu.

Guvernul de la Varşovia a implementat mai multe strategii pentru a încuraja înrolarea în armata profesionistă, inclusiv un nou program de serviciu militar voluntar plătit şi sesiuni gratuite de pregătire cu instructori militari.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina se confruntă cu o criză acută de combatanți. Cei nou-veniți sunt bătrâni, alcoolici sau bolnavi. „S-a ajuns la un nivel critic”

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Partenerii noștri