Live

Pictura lui Banksy de pe clădirea rezidențială din nordul Londrei a fost vandalizată

Data publicării:
Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

Pictura murală realizată de artistul stradal Banksy pe o clădire rezidenţială din nordul Londrei a fost vandalizată, informează BBC, preluat de Agerpres.

Lucrarea a apărut în weekend, artistul vopsind în verde porţiuni ale zidului unei case pentru a crea impresia unui frunziş pentru un copac tăiat aflat în faţa acestuia.

Un gard metalic înalt a fost amplasat pentru a proteja opera de artă, dar miercuri dimineață, s-a constatat că lucrarea fusese stropită cu vopsea albă.

Luni, Banksy a recunoscut că pictura murală apărută pe clădirea de pe Hornsey Road, în zona Finsbury Park, îi aparţine, după intense speculaţii că el ar fi autorul.

Numeroase persoane au venit de atunci să admire lucrarea.

Matt McKenna, de 35 de ani, un locuitor din zonă, a declarat pentru BBC Londra că îşi plimba câinele miercuri dimineaţa când a văzut că pictura murală fusese stropită cu vopsea albă.

"Este o adevărată ruşine. S-a întâmplat peste noapte", a declarat acesta.

Până în prezent, persoana responsabilă pentru acest act nu a fost identificată.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ringo Starr și Paul McCartney s-au reunit pe scenă pentru a cânta clasicele Beatles

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Românii suspectaţi de înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra au fost extrădaţi în Marea Britanie şi duși în arest

O femeie şi un bărbat au fost amendaţi pentru vandalizarea sediului PSD din Ploieşti. Ce motive au invocat

Partenerii noștri