Live

Peste 3.000 de oameni au murit anul acesta din cauza căldurii în Germania, spun cercetătorii

Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Aproximativ 3.100 de persoane ar fi murit în Germania în acest an din cauza temperaturilor ridicate, conform estimărilor unor cercetători de la Institutul Robert Koch (RKI), transmite DPA, potrivit Agerpres

Cele mai multe dintre victime aveau vârsta de peste 75 de ani, conform unui raport săptămânal dat publicităţii de institut, principala instituţie guvernamentală din domeniul biomedicinei.

În termeni absoluţi mai multe femei mor din cauza căldurii decât bărbaţi, situaţie care poate fi atribuită faptului că sunt mai multe femei în rândul populaţiei în vârstă.

Numărul deceselor variază puternic de la an la an, în funcţie de severitatea valului de căldură. Institutul a estimat că în 2018, 2019 şi respectiv 2015 au murit peste 6.000 de persoane din cauza căldurii. În 2014, 2016, 2017 şi 2021 estimările au variat între 1.000 şi 1.700 de cazuri.

În majoritatea cazurilor decesele sunt provocate de un cumul de factori - condiţii medicale preexistente accentuate de caniculă ce pot conduce la decese. „Din această cauză, căldura nu este de obicei indicată drept cauză a morţii pe certificatul de deces”, conform raportului institutului.

Specialiştii de la RKI estimează numărul deceselor cauzate de căldură folosind metode statistice ce încorporează temperatura aerului şi datele cu privire la mortalitate.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Meteorologii anunță că episodul de frig și precipitații e pe final. Cum va fi vremea duminică, în ziua alegerilor prezidențiale

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Partenerii noștri