Live

Pedeapsa primită de tânăra din Rusia care și-a ucis sora mai mică pentru că era mai frumoasă decât ea

Data actualizării: Data publicării:

O tânără rusoaică, măcinată de invidie, și-a ucis într-un mod foarte brutal sora de 17 ani, fotomodel, pentru că era mai frumoasă decât ea. Acum, Elizaveta și-a aflat pedeapsa.

Tânăra de 22 de ani a fost condamnată la 13 ani de închisoare. Elizaveta Dubrovina, 22 de ani, și-a înjunghiat sora mai mică, Ștefania (foto), de cel puțin 189 de ori. Geloasă pe frumusețea adolescentei, Elizaveta i-a tăiat urechile și i-a scos ochii, după ce a înjunghiat-o de aproape 200 de ori, potrivit Daily Mail.

Elizaveta a fost găsită vinovată de crimă săvârșită cu cruzime de o instanță din St. Petersburg. O filmare făcută în sala de judecată o surprinde pe tânăra condamnată extrem de liniștită, în timp ce era încătușată pentru a fi dusă în penitenciarul în care își va ispăși sentința.

Procuratura orașului a dat publicității un comunicat în care spune, printre altele: „Pe fondul unei relații ostile, acuzata și-a înjunghiat sora cu un cuțit de cel puțin 189 de ori în organele vitale și i-a retezat urechea”.

Ștefania a murit la locul agresiunii din cauza leziunilor extrem de grave.

Crima a avut loc în 2016, dar decizia finală a fost luată abia acum, după ce Elizaveta a fost evaluată phihiatric și a fost deținută într-un ospiciu. Autoritățile judiciare au decis anul acesta că ea poate fi judecată.

Ștefania a fost ucisă în casa iubitului ei, care era plecat la cumpărături în timpul faptei. El a fost cel care i-a descoperit cadavrul și a anunțat autoritățile.

Cele două surori și-au petrecut copilăria într-o casă de copii. Singura rudă cunoscută, o mătușă, a spus doar că vestea morții nepoatei ei a șocat-o.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Duma de Stat rusă a aprobat sume-record pentru apărarea națională în 2025: 40% din cheltuielile totale ale Guvernului

Președintele Serbiei crede că ne apropiem de dezastru. Aleksandar Vucic: „Îl cunosc bine pe Putin. Nimeni nu blufează”

Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene

Partenerii noștri