Live

Patru cutremure puternice au avut loc în Canada în doar o oră

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Patru seisme, cu magnitudini cuprinse între 4,9 şi 6,8 grade, s-au produs în mod succesiv, duminică seara (ora locală), în largul coastelor vestice ale Canadei, în regiunea insulei Vancouver, conform Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

În urma seismelor nu a fost declanşată o avertizare imediată de tsunami şi nu au fost înregistrate informaţii imediate privind eventuale victime sau pagube materiale.

Epicentrul primului cutremur, cu magnitudinea 6,6, produs duminică la ora 22:39 (5:49 GMT, luni), a fost stabilit la 218 kilometri sud-vest de localitatea Port Hardy situată în nord-estul insulei Vancouver.

Al doilea seism, cu magnitudinea de 6,8 grade, s-a produs la aproximativ 190 de kilometri de Port Hardy, circa o jumătate de oră mai târziu.

După şase minute, un al treilea cutremur, cu magnitudinea 6,5, a fost înregistrat la 220 kilometri sud-vest de această localitate şi a fost urmat de un al patrulea seism, cu magnitudinea 4,9, produs în aceeaşi zonă, 14 minute mai târziu.

Aceste mişcări telurice au avut loc în apropierea zonei de subducţie Cascadia, ce separă placa tectonică nord-americană de cea numită Juan de Fuca.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A recunoscut, la ZECE zile după ce a făcut semne provocatoare în România - Kosovo: ”Nu a contat pentru noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri