Live

Ovidiu Raețchi, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Hamas și-a pierdut capacitatea de a „exercita teroare” VIDEO

Data publicării:
Interceptorii Iron Dome produc o explozie în aer în momentul în care își întâlnesc ținta Foto: Profimedia

Analistul de politică externă Ovidiu Raețchi nu vede un final rapid pentru conflictul izbucnit în urmă cu o săptămână între Israel și gruparea Hamas. El consideră că Hamas și-a pierdut mult din capacitatea de amenințare și tocmai această slăbire o „obligă” să continue încercările de a ataca Israelul. 

Ovidiu Raețchi a vorbit luni, la Digi24, despre slăbirea capacității Hamas de „a exercita teroare”, comparat cu anii trecuți, spunând că s-a ajuns aici pentru că Israel și-a întărit mult capacitatea de a se apăra.

„Lucrul care sare cel mai mult în ochi când compari criza actuală cu operațiunile anterioare (...) este scăderea capacității de amenințare, de teroare, în fond, de exercitare a terorii de către Hamas. Asta s-a întâmplat odată cu finalizarea zidului subteran din Gaza, care trebuia să fie terminat în 2019 de Tzahal (armata israeliană - n.r.) - sigur că este o operațiune ascunsă de privirile publicului - dar data asumată era 2019. Faptul că acest zid subteran, care coboară mult în sol și care completeză vechiul zid suprateran este terminat e demonstrat că operațiunile uzuale ale Hamas din operațiunile anterioare despre care vorbeam nu mai apar. Hamas nu mai reuște să trimită oameni în teritoriul israelian, nu mai poate răpi soldați israelieni și nu mai realizează atentate teroriste sinucigașe, care erau uzuale după anul 2000.

Absența acestor instrumente teroriste nu se datorează unor alegeri strategice pe care le face Hamas, ci neputinței de a le mai pune în practică. Hamasul e limitat la tirul imprecis de rachete, în mare proporție distruse de Cupola de Fier (Iron Dome - n.r.), cee ce înseamnă că obiectivul pe care și l-au propus - și anume să semene teroarea - este unul eșuat”, a declarat Ovidiu Raețchi la Digi24. 

El crede că Hamas încearcă să-și păstreze relevanța în zona Orientului Mijlociu și spune că tocmai din această cauză „e greu de crezut că se va opri”.

„Hamasul agresează Israelul, Israelul este suficient de puternic, din 2020, să-și apere cetățenii, să facă Hamasul să sufere infinit mai mult, distrugând-i tunelurile, depozitele de arme și centrele de informații, iar în aceste condiții Hamasul nu-și poate îndeplini obiectivul politic, care este să aducă la masă Statele Unite și Israelul, care să recunoască o organizație teroristă cu care în mod normal cele două state nu discută și astfel să repună în perspectivă situația din Orientul Mijlociu, după perioada Trump, care a fost o perioadă pro-israeliană asumată, în care Hamasul nu a dat semne de relevanță.

Israelul se va așeza la masă în orice moment în care Hamas își oprește tirul, însă nu va negocia cu o organizație teroristă care, prin tirurile care nu au fost orientate spre obiective militare - pentru că Tzahalul vizează strict obiective militare, chiar dacă obiectivele militare respective sunt ascunse în zone aglomerate urbane special de Hamas -, în timpul ăsta Hamas trage cu niște rachete pe model sovietic, fabricate în Iran, în niște zone pe care nu le controlează și care sunt zone civile - or, ăsta e terorism, iar statul israelian spune că nu negociază cu teroriștii și din punctul ăsta de vedere aree perfectă dreptate. 

Răspunsul nu e la Israel. Israelul va accepta oricând un proces de pace. Răspunsul e la Hamas, care trebuie să se oprească. Însă Hamas a încasat foarte mult din punct de vedere militar și nu a reușit să provoace pagubele uzuale din anii 2000, e foarte greu de crezut că se va opri”, a mai arătat Ovidiu Raețchi.

Armata israeliană a lansat zeci de rachete asupra Fâșiei Gaza, în noaptea de duminică spre luni. Un comunicat precizează că forțele aeriene au lovit țințe teroriste, după ce două localități israeliene au fost lovite de rachete venite dinspre Gaza.

 De la începerea ostilităților, în 10 mai, au fost uciși 197 de palestinieni, dintre care cel puţin 58 erau copii. Peste 1.200 au fost răniți.

De cealaltă parte, Israelul a înregistrat 10 morți, inclusiv un copil, și aproape 300 de răniți. 

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un post TV din Gaza, afiliat Jihadului Islamic, susține că 5 jurnaliști de-ai săi au fost uciși într-un atac israelian

Israelul recunoaște oficial că l-a ucis, în iulie, pe Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri