Live

OMS face apel la „acţiune urgentă” în Europa în faţa creşterii numărului de cazuri de variola maimuței

Data actualizării: Data publicării:
OMS face apel la „acţiune urgentă” în Europa în faţa creşterii numărului de cazuri de variola maimuței. Foto: Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut apel vineri la „acţiune urgentă” împotriva variolei maimuţei în Europa, în condiţiile în care cazurile s-au triplat în ultimele două săptămâni pe continent, informează AFP.

Într-un comunicat, directorul regional al organizaţiei sanitare a solicitat ţărilor europene să-şi „sporească eforturile în următoarele săptămâni şi luni pentru a preveni instalarea variolei maimuţei într-o zonă geografică mai largă”.

„O acţiune urgentă şi coordonată este imperioasă dacă vrem să schimbăm cursul în cursa împotriva răspândirii bolii”, a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge.

Potrivit datelor agenţiei ONU, Europa are în prezent peste 4.500 de cazuri confirmate în laborator, de trei ori mai multe decât la jumătatea lunii iunie.

Aceasta corespunde la 90% din cazurile înregistrate la nivel mondial de la jumătatea lunii mai, când boala, până atunci endemică doar în 11 ţări africane, a început să se răspândească în Europa.

Epicentru al acestei noi contagiuni, Europa are în prezent 31 de ţări şi teritorii care au raportat cazuri de variola maimuţei.

Sâmbătă, experţii OMS au descris creşterea cazurilor drept o ameninţare pentru sănătate a cărei evoluţie a fost foarte îngrijorătoare, dar care nu a atins încă stadiul de urgenţă sanitară globală, potrivit AFP, citată de Agerpres.

În pofida acestei decizii, „evoluţia rapidă şi natura urgentă a acestui eveniment vor determina comitetul (de experţi) să îşi revizuiască poziţia în scurt timp”, a precizat OMS Europa.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipa lui Trump vrea să retragă SUA din Organizația Mondială a Sănătății. Ce impact ar putea avea decizia asupra sănătății globale

OMS avertizează că schimbările climatice reprezintă „o criză sanitară”. Malaria şi holera se vor răspândi mai repede

Adolescenții români, cei mai afectați de rețelele sociale. Cum luptă școala și părinții cu fenomenul. „Cum să dai vina pe copii?!”

Marea Britanie confirmă al cincilea caz de îmbolnăvire cu noua variantă de mpox, în doar câteva săptămâni

Partenerii noștri