O româncă din Italia care își dăduse fiul dispărut l-a recunoscut pe o filmare dintr-o parcare, unde a fost găsit carbonizat
O româncă din Italia, care își dăduse dispărut fiul de 19 ani la sfârșitul săptămânii trecute, a aflat luni că acesta a murit carbonizat într-o parcare subterană din orașul Seregno.
Trupul ars a fost descoperit de autorități în cursul zilei de joi, iar carabinierii au deschis o anchetă pentru stabilirea identității persoanei asupra căreia nu s-a descoperit niciun document. La două zile după descoperirea șocantă, românca s-a dus la poliție să anunțe dispariția fiului ei, potrivit Il Giorno.
Ulterior, femeia a vizionat și filmările făcute cu camera de supraveghere în parcarea subterană publică din centrul orașului și a fost șocată să-și recunoască fiul.
În imagini se vede că tânărul de 19 ani, care avea la el mai multe sticle cu combustibil și câteva cutii din carton, intră în parcare în cursul nopții. Din analiza imaginilor s-a stabilit că acesta a fost singur, astfel că varianta unei crime a fost exclusă. În momentul de față, anchetatorii verifică două piste: fie tânărul a fost victima unui accident nefericit, fie a vrut să-și pună capăt zilelor.
Potrivit sursei citate, cei doi români locuiau într-o casă, în Brianza. Tânărul ar fi traversat o perioadă mai dificilă și din când în când mai pleca de acasă și lipsea câte o noapte. Mama lui s-a alarmat și l-a dat dispărut atunci când acesta nu s-a întors după câteva zile.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News