Live

O femeie, victimă a abuzului domestic, a reușit să cheme poliția, după ce s-a prefăcut că sună să comande pizza

Data publicării:
Foto: GettyImages

O femeie care se afla într-o situație de abuz domestic a reușit să se salveze după ce a a sunat la 911, numărul american pentru urgențe, sub pretextul că va comanda pizza. În felul acesta, agresorul nu a știut de fapta femeii și a putut fi prins de oamenii legii.

O femeie și mama ei au fost salvate de polițiștii din Oregon, SUA, dintr-o situație de abuz domestic, printr-o metodă devenită celebră deja. Femeia s-a prefăcut că sună pentru a comanda pizza, în schimb, ea a format 911 pentru a solicita ajutorul polițiștilor, potrivit BBC.

Dispecerul care a răspuns a crezut inițial că femeia a format numărul greșit. Atunci când ea a insistat, agentul și-a dat seama că interlocutorul lui este în pericol. Bărbatul a declarat pentru presa locală că și-a amintit că mai văzut scenarii similare povestite pe rețelele sociale.

„Alți dispeceri cu care am vorbit au mărturisit că nu și-ar fi dat seama de această situație”, a adăugat bărbatul.

Iată o parte din transcriptul conversației:

Dispecer: Oregon 911

Victimă: Mi-ar plăcea să comand o pizza la (indică adresa).

Dispecer: Ați sunat la 911 ca să comandați pizza?

Victimă: Of, da. Numărul apartamentul este...

Dispecer: Acesta este numărul greșit pentru a comanda pizza...

Victimă: Nu, nu, nu. Nu înțelegeți.

Dispecer: Am înțeles acum.

Mai târziu, în timpul discuției, femeia a găsit moduri creative de a-i răspunde agentului cu „da” sau „nu”.

Dispecer: Este bărbatul acolo acum?

Victimă: Da, o pizza mare.

Dispecer: În regulă. Aveți nevoie și de ajutor medical?

Victimă: Nu. Cu pepperoni.

Nu este clar de unde a pornit ideea de a pretinde comanda de pizza pentru a scăpa din situații primejdioase, însă un scenariu foarte asemănător a fost folosit într-o campanie norvegiană pentru siguranța femeilor, în 2010.

După patru ani, în 2014, un utilizator al rețelei sociale Reddit, care spunea că lucrează ca operator la 911, a descris cum o victimă a reușit să scape de abuzul domestic după ce a apelat serviciul de urgențe și a comandat pizza.

Cu toate că metoda este deseori folosită în poveștile de pe internet, cazurile care au fost confirmate sunt de fapt foarte rare.

În Marea Britanie, o persoană aflată într-o astfel de situație este sfătuită să apeleze numărul de urgențe 999 și să nu spună nimic și la un moment dat în timpul apelului să formeze numărul 55. Dacă este o situație violentă, victimele pot apela la numărul de urgență și pot lăsa telefonul jos fără să vorbească, pentru ca operatorul să audă ce se întâmplă și să localizeze adresa de la care a fost efectuat apelul.

Redactor: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pizza cu „garnitură” de cocaină. Percheziții de amploare la o pizzerie din Germania implicată într-o rețea de trafic de droguri

Studiu: Cele mai bine vândute feluri de mâncare comandate la cele mai populare restaurante sunt nesănătoase

VIDEO. Antony Blinken, din nou la Kiev: A cântat la chitară într-un bar și a mâncat pizza alături de Kuleba, într-un restaurant

Un celebru oraș din Italia vrea să interzică înghețata după miezul nopții: „Ne protejăm localnicii”

Partenerii noștri