Live

O femeie a zăcut moartă în apartamentul ei din Londra timp de 2 ani și jumătate

Data actualizării: Data publicării:
Zonă rezidențială din sudul Londrei FOTO: Getty Images

O femeie din sudul Londrei a zăcut moartă în apartamentul ei aproximativ doi ani și jumătate, după care a fost descoperită de poliție.

Rămășițele Sheilei Seleone au fost găsite în februarie, când a fost declanșată o anchetă. Criminaliștii spun că, cel mai probabil, femeia de 61 de ani a murit în august 2019, potrivit The Independent.

Polițiștii i-au spart ușa în luna februarie, după ce au primit apeluri de la vecini îngrijorați de starea ei.

Anterior, s-au mai făcut sesizări la asociația de locuințe, în care era reclamat un miros neplăcut care venea dinspre apartamentul Sheilei. De asemenea, mai mulți vecini au observat că în cutia ei de corespondență se adunaseră multe plicuri. În aceste împrejurări, poliția a vizitat clădirea de două ori în octombrie 2020, dar a spus că nu a constatat prezența vreunui miros urât și nu au considerat că au justificări pentru o intrare forțată.

Pe 18 februarie, anul acesta, au spart ușa, iar Sheila Seleone a fost găsită moartă, în stare avansată de descompunere.

Detectivul Scott Fisher, care a condus ancheta în acest caz, a spus că în apartament au fost găsite mai multe medicamente care sugerează că femeia avea mai multe afecțiuni. El a mai spus că moartea nu este considerată suspectă, pentru că nu s-au găsit urme de intrare forțată în casă, iar în interior au fost găsite bijuterii și obiecte electronice.

De asemenea, pe corp nu au fost descoperite traume care să sugereze vreo agresiune.

El a adăugat: „După părerea mea, a murit în august 2019. Ușa balconului era deschisă și încălzirea era oprită, ceea îndică faptul că decesul s-a produs într-o lună caldă.

Detectivul a mai spus că ultima rețetă pentru medicamente era până în august 2019, iar în frigider au făst găsite alimente cu termen scurt de valabilitate, care au expirat în august 2019.

Examinarea post-mortem nu a putut stabili cauza morții din cauza stării avansate de descompunere.

Ultima persoană cu care a vorbit Sheila Seleone a fost medicul de familie, pe data de 14 august 2019, când a acuzat dificultăți la respirație și tuse. Era programată să revină la medic a doua zi, însă nu a mai apărut.

Când Poliția Metropolitană a analizat misiunile ofițerilor din octombrie 2020, a constatat că unul din polițiști trecuse în procesul verbal în mod eronat că femeia era în viață, fără probleme.

Legistul Julian Morris spune că deocamdată nu se poate stabili cauza morții. „Orice moarte este tristă, dar să zaci nedescoperit timp de peste doi ani este de neînțeles în 2022”, a spus el.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ringo Starr și Paul McCartney s-au reunit pe scenă pentru a cânta clasicele Beatles

Fost ministru al Justiției, Stelian Ion cere demiterea procurorului general: De doi ani nu a anchetat acţiuni legionare şi antisemite

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Românii suspectaţi de înjunghierea unui jurnalist iranian la Londra au fost extrădaţi în Marea Britanie şi duși în arest

Partenerii noștri