Live

O femeie a fost dată afară de șeful său, după 18 ani în firmă, pentru că „nu tasta suficient”

Data publicării:
Suzie Cheikho a fost dată afară pentru că „nu tasta suficient”. Foto: Facebook

O australiancă a fost dată afară din compania de asigurări unde lucra de 18 ani, după ce angajatorul său i-a monitorizat activitatea pe laptop și a constatat că „nu tasta suficient”.

Suzie Cheikho a lucrat timp de 18 ani pentru grupul „Insurance Australia” (IAG). Pe 20 februarie, Cheikho, care lucra de acasă, a fost concediată pentru că nu și-a îndeplinit sarcinile așa cum trebuia din octombrie și până în decembrie 2022, potrivit IAG.

Femeia crede că nu există un motiv valid pentru concedierea ei și spune că firma avea „un plan premeditat” de a o da afară. Cheikho este de părere că a fost vizată de această concediere din cauza problemelor ei de sănătate mintală, relatează Yahoo.finance.com.

Totul a început când managerul firmei a remarcat că angajata avea probleme cu respectarea termenelor limită, lipsea de la ședințe și chiar de la program și nu putea fi contactată. Mai mult, compania spune că a fost sancționată de mai multe ori de stat pentru că Cheikho nu își făcea treaba.

După ce i-a instalat un software pe laptop, IAG a observat că existau „perioade semnificative de timp în care nu a fost evidentă nicio activitate la tastatură”.

Din cele 49 de zile în care a fost monitorizată, Cheikho nu a lucrat numărul de ore din contract în 44 de zile. Angajata a început să lucreze conform programului în doar două zile, în patru zile nu a lucrat deloc, iar în 29 a terminat mai devreme.

În zilele în care s-a conectat, ea a avut „activitate foarte scăzută de apăsare a tastelor pe laptop”, ceea ce arată că nu își făcea munca așa cum era necesar. A înregistrat 117 ore fără apăsări de taste în luna octombrie, 143 de ore în noiembrie și 60 de ore în decembrie.

Când managerul i-a arătat aceste date, Cheikho a zis că nu își aduce aminte ce s-a întâmplat și că nu le crede.

„Uneori poate că am lucrat mai lent, dar asta nu înseamnă că nu am lucrat. Adică, s-ar putea să mai fi mers la magazin din când în când, dar nu toată ziua”, a spus ea.

După ce a fost dată afară, Cheikho făcut o cerere la Comisia de lucru echitabil (FWC) privind o concediere abuzivă, însă i-a fost respinsă. Vicepreședintele FWC, Thomas Roberts, a afirmat că dovezile arată că Cheikho „nu lucra așa cum trebuia să facă în timpul orelor de lucru stabilite” și nu a putut oferi o „explicație credibilă” după ce i-a fost adusă la cunoștință.

Roberts a concluzionat că există un motiv valid pentru concedierea ei.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat care și-a abandonat soția în Africa în timpul unei vacanțe cu copiii a ajuns după gratii. Avea un plan bine pus la punct

O mică şcoală din Australia a învins concurenţa zgârie-norilor, muzeelor și fost desemnată cea mai bună clădire nouă din lume

Panică într-un avion cu 170 de pasageri din cauza unei pene de motor. „S-a produs o bubuitură puternică. Am zburat mult timp în cerc”

Țara care va interzice accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele sociale. „Părinții sunt foarte îngrijorați”

Partenerii noștri