O erupţie vulcanică a scufundat o insulă şi a creat o alta de trei ori mai mare
O erupţie vulcanică submarină care s-a produs în Arhipelagul Tonga a dus la scufundarea unei insule şi la crearea alteia de trei ori mai mare decât aceasta, potrivit unui raport al unor geologi, informează AFP.
Denumită Lateiki, noua insulă are o lungime de 400 de metri, o lăţime de aproximativ 100 de metri şi se află la 120 de metri vest faţă de insula care a fost acoperită de către ape, a dezvăluit Taaniela Kula, cercetătoare la Serviciul geologic din Tonga.
Ea se află între Kao şi Late, două teritorii din Insulele Ha'apai, o diviziune administrativă din nordul regatului Tonga.
Evenimentul a avut loc la 18 zile după o erupţie submarină din luna octombrie într-o regiune adeseori zguduită de cutremure de pământ şi care prezintă o activitate vulcanică regulată.
O altă erupţie vulcanică submarină din 2014 a dat naştere unei insule care este în prezent acoperită de vegetaţie şi populată cu păsări.
Arhipelagul Tonga, care are 107.000 de locuitori şi 170 de insule răspândite pe o suprafaţă de 700 de kilometri pătraţi, figurează în topul 20 al ţărilor ce prezintă cel mai mare risc de dezastre naturale (cicloane, seisme, erupţii vulcanice), potrivit ONU.
Situat la 2.000 de kilometri nord-est de Noua Zeelandă şi la 650 de kilometri est de Fiji, Arhipelagul Tonga face parte din "Cercul de foc al Pacificului", unde mai multe plăci continentale intră frecvent în coliziune, provocând o importantă activitate seismică.
Redactare G.M.
Sursa: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News