Live

O angajată a uneia dintre cele mai mari bănci din lume a zăcut moartă la birou timp de patru zile. Colegii se plângeau de un miros urât

Data actualizării: Data publicării:
Femeia a venit la muncă vineri și a fost descoperită moartă la birou abia marți. Foto: Profimedia Images

Oficialii din statul american Arizona investighează moartea unei angajate a Wells Fargo, a treia cea mai mare bancă din SUA, care a ajuns la birou într-o zi de vineri și a fost descoperită fără viață de un coleg de la muncă abia patru zile mai târziu, potrivit The Guardian.

Potrivit presei locale, autoritățile au spus că Denise Prudhomme, în vârstă de 60 de ani, a intrat în clădirea Wells Fargo din Tempe, Arizona, la 7 dimineața pe data de 16 august.

Paznicii au anunțat poliția despre o „persoană căzută” pe data de 20 august. Un angajat a declarat pentru 12News că Prudhomme a fost găsită fără suflare la birou de un coleg care se plimba prin clădire.

Biroul lui Prudhomme se afla la etajul trei al clădirii și departe de culoarul principal.

Angajatul care a vorbit pentru 12News a spus că mai mulți oameni s-au plâns de un miros urât, dar au presupus că problema venea de la canalizare.

Un alt angajat a spus: „Este sfâșietor și mă gândesc 'dacă stăteam eu acolo? Nimeni nu ar verifica ce fac?' Când am auzit că a zăcut la birou în felul ăsta, mi s-a făcut rău. Nimeni nu a făcut nimic. Așa și-a petrecut ea ultimele clipe.”

Autoritățile au spus că încă nu au determinat cauza morții, dar nu iau în calcul o crimă.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția lui Donald Trump după atacul din New Orleans: SUA sunt „bătaia de joc a lumii”

Filmul atacului din New Orleans. Ce făcea suspectul cu o zi înainte de masacru. FBI: „A fost sută la sută inspirat de ISIS”

Elon Musk atacă guvernul lui Keir Starmer și cere organizarea de noi alegeri în Regatul Unit

Suspectul atacului din New Orleans plănuia să-și ucidă familia şi să se alăture ISIS. Ce au descoperit anchetatorii

Partenerii noștri