Live

O adolescentă a fost ucisă de un rechin într-un râu din Australia. „A sărit în apă să înoate cu delfinii”

Data publicării:
Râul Swan este o zonă unde vin mulți iubitori ai sporturilor de apă. Foto: Profimedia

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost ucisă sâmbătă de un rechin care a atacat-o în timp ce înota într-un râu din statul Australia de Vest, au anunţat autorităţile. Experții spun că prezența rechinilor în acea zonă este neobișnuită.

Tânăra a fost grav rănită de un rechin dintr-o specie care nu a fost identificată, în timp ce înota în zona gurii de vărsare a râului Swan, în Fremantle, la periferia oraşului Perth, potrivit unui comunicat emis de guvernul statului.

Ea a fost scoasă din apă şi declarată decedată la faţa locului după ce încercările de resuscitarea au eşuat, a precizat Paul Robinson, de la poliţia din Fremantle.

„Este încă foarte devreme, ceea ce ştim este că ea s-a dus la râu împreună cu prietenii”, a declarat oficialul la o conferinţă de presă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Erau pe skijet-uri. Un grup de delfini a fost văzut în apropiere, iar fata a sărit în apă să înoate cu delfinii”, a adăugat Robinson.

Familia tinerei, din Perth, este „total devastată de aflarea veştii” despre „incidentul foarte, foarte traumatizant”, a precizat el.

Potrivit experţilor, prezenţa rechinilor în această zonă a râului nu este un eveniment obişnuit, a indicat Robinson.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Australia vrea să forțeze în continuare marile platforme digitale să plătească pentru afișarea știrilor

O maşină a fost incendiată în Australia şi mai multe clădiri au fost pictate cu graffiti anti-Israel

Grav incident de biosecuritate: sute de mostre de virusuri periculoase au dispărut dintr-un laborator de cercetare

Partenerii noștri