Live

NASA investește jumătate de miliard de dolari în stații spațiale private „pe care oamenii să le poată vizita”

Data publicării:
NASA încurajează insistent privatizarea activităţilor care vizează orbita joasă a Terra. Foto: NASA

Anticipând momentul când Staţia Spaţială Internaţionale (ISS) va fi dezafectată, NASA a anunţat joi semnarea unor contracte cu trei companii americane, cărora le va acorda sprijin în scopul dezvoltării unor staţii spaţiale private, un pas înainte în comercializarea spaţiului cosmic, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cele trei companii sunt Blue Origin, Nanoracks şi Northrop Grumman, care vor primi 130, 160 şi respectiv 125,6 de milioane de dolari.

Compania Axiom Space a obţinut încă de anul trecut un contract similar în valoare de 140 de milioane de dolari.

„Ne asociem cu companii americane pentru a dezvolta destinaţii spaţiale pe care oamenii să le poată vizita, unde ar putea trăi sau munci”, a precizat într-un comunicat directorul NASA, Bill Nelson.

NASA încurajează insistent privatizarea activităţilor care vizează orbita joasă a Terra pentru a economisi fonduri şi a se putea concentra pe misiunile de explorare spre destinaţii mai îndepărtate, cum ar fi Lună şi Marte.

Viitorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) este asigurat oficial până în 2024, iar NASA a confirmat că va putea fi tehnic operată până în 2028. Bill Nelson s-a pronunţat în favoarea extinderii acestei perioade până în 2030.

Staţiile private vor prelua apoi controlul, punând capăt cooperării internaţionale actuale de pe ISS, în special cu Rusia.

Aceste contracte „vor ajuta Statele Unite să asigure o prezenţă umană continuă pe orbita joasă”, a declarat cu prilejul unei conferinţe de presă Phil McAlister, directorul departamentului pentru zboruri comerciale din cadrul NASA. „Un gol (în această prezenţă) ar fi prejudiciabil”.

Agenţia spaţială americană doreşte ca pe viitor să poată închiria serviciile unor companii private pentru îndeplinirea nevoilor sale, fără să mai fie nevoită să finanţeze costurile de operare ale unei staţii orbitale.

NASA estimează că ar avea nevoie să asigure prezenţa permanentă pe orbită a doi astronauţi şi realizarea a circa 200 de experimente anual.

Staţia spaţială realizată de Blue Origin în parteneriat cu Sierra Space a fost denumită Orbital Reef. Poate găzdui până la 10 persoane şi poate asigura o utilitate diversă: turişti, companii sau persoane publice.

Avanpostul spaţial dezvoltat de Nanoracks, denumit Starlab, preconizează o lansare în 2027.

Staţia spaţială proiectată de compania Northrop Grumman nu are încă un nume, dar preconizează să fie prevăzută cu spaţii dedicate activităţilor ştiinţifice şi turismului.

Proiectul celor de la Axiom este puţin diferit: într-o primă etapă, un modul va fi ataşat la ISS, după care staţia se va detaşa pentru a funcţiona independent.

Niciuna dintre companii nu a oferit o estimare a costurilor de dezvoltare a unor astfel de staţii spaţiale, dar „suma investită în prezent de NASA în scopul lansării acestui program este mică în comparaţie cu suma necesară”, a declarat Brent Sherwood, de la Blue Origin.

Contribuţia agenţiei americane la aceste proiecte nu depăşeşte 40% din valoarea totală a investiţiilor, a declarat Phil McAlister.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

„Lipseşte ceva din ceea ce cunoaştem despre univers”. Ce arată datele obținute de telescopul James Webb

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

Partenerii noștri