Munți de haine uzate din țările dezvoltate ajung săptămânal în Africa de Vest. „Trebuie un grad de conştientizare printre consumatori"
Miniştrii germani Hubertus Heil şi Svenja Schulze au asistat personal la ce se întâmplă cu masele de haine uzate care sunt transportate în Africa de Vest din ţări industrializate în fiecare săptămână, atunci când au vizitat una dintre cele mai mari pieţe second-hand din lume în Ghana, relatează dpa, citată de Agerpres.
Munţii de haine second-hand şi resturi de textile care sosesc în ţară din străinătate înseamnă că producătorii locali se confruntă cu dificultăţi. În plus, aceste transporturi provoacă probleme de mediu.
La piaţa vizitată de ministrul german al Muncii, Hubertus Heil şi de ministrul german pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Svenja Schulze, sosesc în fiecare săptămână aproximativ 100 de containere cu 15 milioane de articole.
„Cred că trebuie de asemenea să existe un grad de conştientizare în rândul consumatorilor”, a declarat, la Accra, Hubertus Heil, aflat într-o vizită de cinci zile în regiune.
Consumatorii ar trebui să se gândească puţin mai mult la ceea ce cumpără, a menţionat ministrul Heil. Mulţi oameni din ţările vestice cu venituri mai mari au cumpărat adesea lucruri de care în realitate nu aveau nevoie, a adăugat el.
Guvernul german susţine Comisia Europeană privind o nouă lege a lanţurilor de aprovizionare, lege care este în prezent în curs de pregătire, a explicat Hubertus Heil. O astfel de lege a intrat în vigoare de la începutul anului în Germania, iar în prezent companiile sunt obligate să asigure respectarea drepturilor omului de-a lungul întregului proces de producţie, urmând să fie amendate pentru încălcări.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News