Live

Motivul pentru care cubanezii au marcat ziua de 1 mai cu 4 zile întârziere și cu mult mai puţin fast decât de obicei

Data actualizării: Data publicării:
Cubanezii au marcat vineri ziua de 1 mai, cu patru zile întârziere din cauza condiţiilor meteorologice şi cu mult mai puţin fast decât de obicei. Foto: Profimedia

Cubanezii au marcat vineri ziua de 1 mai, cu patru zile întârziere din cauza condiţiilor meteorologice şi cu mult mai puţin fast decât de obicei, în contextul penuriei de combustibil, relatează AFP şi Reuters.

De regulă, zeci de mii de cubanezi soseau cu autobuzul din toată capitala pentru a se aduna în emblematica Piaţă a Revoluţiei din centrul Havanei, înainte de a porni la defilare.

De această dată, locuitorilor din centru li s-a cerut să vină pe jos la un miting pe esplanada Malecon, iar în alte cartiere au fost organizate o serie de alte activităţi.

Preşedintele Miguel Diaz-Canel, însoţit de soţia sa Lis Cuesta, s-a deplasat el însuşi pe jos până pe celebrul bulevard într-un gest de "reafirmare populară". La reuniune a luat parte şi fostul lider Raul Castro.

„Această schimbare a locului vine în concordanţă cu limitările actuale în materie de aprovizionare cu combustibil”, a subliniat Ulises Guilarte de Nacimiento, secretar general al sindicatului CTC, în cursul manifestaţiei, potrivit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit media de stat, 100.000 de cubanezi se strânseseră deja pe esplanada Malecon vineri dimineaţa. Mulţi dintre ei, îmbrăcaţi în tricouri alb-roşu-albastru, arborând drapele şi postere cu Fidel Castro, sosiseră încă dinainte de răsăritul soarelui pentru un eveniment programat la ora 07.00 a.m.

Cuba cunoaşte cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani, sub efectul conjugat al consecinţelor pandemiei, întăririi sancţiunilor SUA şi slăbiciunilor structurale interne - situaţie ce se traduce prin penurii recurente de alimente, medicamente şi combustibil, agravate de o inflaţie galopantă. De la sfârşitul lui martie, penuria de combustibil continuă să se agraveze, cu consecinţe directe asupra vieţii economice şi sociale a ţării.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cuba, din nou în pană de curent. Rețeaua electrică s-a prăbuşit în urma unei avarii la o centrală

Nămolul, combustibilul viitorului. Cum arată și cum funcționează instalația care transformă apa murdară în energie

Trupe din Africa sau Cuba sunt antrenate de ruși în Crimeea, spun partizanii ucraineni

Cutremure puternice în Cuba. După uragan și criza de electricitate, țara a fost zguduită de două seime, produse la interval de o oră

Partenerii noștri