Măsurile restrictive luate din cauza COVID-19 ar putea duce la 7 milioane de sarcini neplanificate
Măsurile restrictive impuse din cauza epidemiei de coronavirus ar putea rezulta în 7 milioane de sarcini neplanificate, potrivit unei analize publicate marţi de Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), relatează dpa, citată de Agerpres.
Întreruperi ale lanţului de aprovizionare ar putea lăsa 47 de milioane de femei din ţări sărace şi în curs de dezvoltare fără contraceptive moderne, a arătat agenţia Naţiunilor Unite.
Analiza arată de asemenea că şase luni de măsuri restrictive ar putea rezulta într-un număr suplimentar de 31 de milioane de cazuri de violenţă domestică în condiţiile în care femeile sunt nevoite să rămână în case pentru perioade lungi de timp.
Întârzieri în programele pentru stoparea mutilării genitale (FGM) şi căsătoriei între copii din cauza pandemiei ar putea rezulta în două milioane de noi cazuri de FGM şi alte 13 milioane de căsătorii între copii în următorul deceniu care altfel ar fi putut fi prevenite, conform UNFPA.
În timp ce cifrele sunt stabilite cu aproximaţie, acestea arată „impactul catastrofal pe care COVID-19 l-ar putea avea în curând asupra femeilor şi fetelor la nivel global”, a declarat directorul executiv al UNFPA, dr. Natalia Kanem, într-un comunicat de presă.
„Pandemia intensifică inegalităţile şi alte milioane de femei şi fete riscă acum să-şi piardă capacitatea de a-şi planifica familiile şi de a-şi proteja corpurile şi sănătatea lor. Sănătatea femeilor şi drepturile lor trebuie protejate cu orice preţ”, a spus ea.
Agenţia ONU colaborează cu guvernele pentru consolidarea sistemelor de sănătate, asigurarea accesului la servicii cheie şi promovarea implicării comunităţii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News