Magnatul media Sumner Redstone, al cărui imperiu include Viacom și CBS, a murit la 97 de ani
Sumner Redstone, mogul media și miliardar, cu o avere estimată la 3 miliarde de dolari, al cărui imperiu include CBS MTV și Viacom, a murit la 97 de ani, potrivit CNBC și Reuters. Redstone a controlat aproximativ 80 la sută acțiunile cu drept de vot ale Viacom și CBS, prin intermediul companiei sale National Amusements.
Redstone a fost preşedinte al consiliilor de administraţie ale societăţilor CBS şi Viacom până în anul 2016, când a renunţat la această poziţie în contextul unei lupte pentru putere între familia sa, acţionar majoritar, şi managerii celor două societăţi, care au fuzionat în 2019 formând ViacomCBS.
"Sumner Redstone a fost un strălucitor vizionar, operator și dealer, care a transformat de unul singur o companie de familie într-un gigant media global", a declarat miercuri, CEO-ul ViacomCBS, Bob Bakish. „A fost o forță a naturii și un competitor înverșunat, care lasă în urmă o moștenire uriașă atât în afaceri, cât și în filantropie”.
Sănătatea lui Redstone a fost în centrul multor speculații în ultimii ani. Cu CBS și Viacom în discuții de fuziune în primăvara anului 2018, The Wall Street Journal a raportat că miliardarul nu putea să vorbească prea mult, dar că avea un iPad pe care își înregistrase vocea rostind „da”, „nu” și „f --- you”, intervenind astfel în negocieri.
Sumner Murray Rothstein s-a născut la Boston pe 27 mai 1923. Tatăl său, operator de cluburi de noapte, și-a schimbat ulterior numele de familie german.
Sumner a absolvit Harvard și a servit în serviciile de informații ale Armatei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ajutând la spargerea codurilor japoneze. După război, a absolvit Facultatea de Drept Harvard și a lucrat pentru guvernul federal.
Între timp, tatăl său a cumpărat terenuri și a construit numeroase cinematografe drive-in. Sumner s-a alăturat afacerii în 1954 și a devenit CEO 13 ani mai târziu.
Redstone a recunoscut importanța conținutului, susținând că el a inventat sintagma „conținutul este rege”, adesea atribuită lui Bill Gates.
Editor: Cristina Iancu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News