Live

Lumea arabă întoarce spatele religiei. Încrederea în liderii religioși, la cote minime istorice

Data publicării:
Foto: Wikipedia Commons/CC BY 3.0

Lumea arabă își pierde încrederea în religie și în liderii religioși, iar relațiile țărilor arabe cu SUA nu sunt văzute cu ochi buni de cetățenii acestor state, potrivit celui mai mare sondaj realizat vreodată în aceste regiuni și citat de The Guardian.

Sondajul efectuat pe mai mult de 25.000 de persoane din 10 țări și teritorii palestiniene arată că încrederea în liderii religioși a scăzut dramatic în ultimii ani. Studiul, realizat de BBC News Arabic și Arab Barometer, a arătat că numărul celor care spun că „nu sunt religioși” a crescut de la 11% în 2012-2014 la 18% în 2019.

Singura țară în care încrederea în liderii religioși s-a dublat în ultimii ani este Liban. În schimb, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Maroc, Libia și Palestina.

Încrederea în grupările islamiste, precum Hamas, Hezbollah și Frăția Musulmană, a scăzut și ea dramatic în toate statele.

Doar 12% dintre țările în care a fost efectuat studiul, printre care s-au numărat state precum Algeria, Egipt, Irak, Iordania, Liban, Libia, Maros, Palestina, Sudan, Tunisia și Yemen, au o părere pozitivă despre președintele american Donald Trump. În schimb, 28% dintre cei sondați au o părere pozitivă despre președintele rus Vladimir Putin, în timp ce președintele turc Recep Erdogan este bine văzut de 51% dintre respondenți.

Cel puțin 60% dintre respondenți sunt de părere că violența împotriva SUA este o consecință logică a intervenției americanilor în regiunile arabe. Acest sentiment este mai pronunțat în Liban, Palestina și Yemen, unde 75% dintre respondenți sunt de această părere.

Respondenții și-au exprimat și îngrijorările privind escaladarea conflictelor în țările lor, mai ales în Algeria, Irak, Iordania, Libia, Palestina și Sudan, spunând că statele alunecă spre dictaturi. 6 din 10 algerieni și 4 din 10 sudanezi cred că alegerile recente nu au fost nici corecte, nici libere.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Noul Moise”. De ce cred creștinii din SUA că Donald Trump este „uns de Dumnezeu”

Ce nume se sărbătoresc de Mihail și Gavriil. Cui trebuie să îi spui „la mulți ani” astăzi, pe 8 noiembrie

O profesoară de religie, anchetată pentru că a cerut bani elevilor pentru o excursie care nu s-a mai ținut. Reacția Arhiepiscopiei

Reuters: Țările din Golf cer SUA să facă presiune pe Israel, să nu bombardeze obiective petroliere iraniene

Partenerii noștri