Live

Lecțiile pe care le putem învăța de la Africa de Sud pentru gestionarea pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
Salon de terapie intensivă Foto: GettyImages

Africa de Sud se află într-o poziție mai bună decât restul continentului din multe puncte de vedere. Acum, pare că va fi cea care conduce Africa spre următoarea, cea mai periculoasă fază a pandemiei de coronavirus. Țara se pregătește de creștere dramatică a numărului de infectări. Africa de Sud are multe avantaje, însă, față de vecinii ei mult mai săraci. BBC inventariază o serie de lecții pe care nu doar restul Africii, dar și restul lumii le poate învăța de la Africa de Sud pentru a se pregăti de o pandemie precum cea prin care trecem acum.

Igiena și testarea rapidă sunt esențiale pentru aplatizarea curbei

Guvernele, echipele medicale și angajații din spitale trebuie să se concentreze și mai mult pe igienă. În loc să irosească bani și timp pe achiziționarea de ventilatoare foarte scumpe, e nevoie de protocoale mult mai bune pentru igienă. Multe spitale din toată lumea au trebuit să se închidă pentru că au devenit focare de infecție.

Doctorii avertizează că personalul medical continuă să se întâlnească în zonele de relaxare din spitale în număr mare, fără măști și schimbând obiecte din mână în mână. Toate acestea subminează munca pe care o fac în spital.

După un început promițător, Africa de Sud se străduiește să țină acum pasul cu numărul infectărilor. Din cauza constrângerilor financiare și logistice, țara testează 20.000 de oameni pe zi, un număr impresionant, desigur, dar dacă rezultatele nu pot veni decât în 24 de ore, întreg procesul devine viciat.

În 24 de ore, un pacient infectat ar putea să infecteze pe alții, iar până la detectarea virusului, timp prețios se va fi pierdut pentru izolarea focarelor de infecție.

Obezitatea este un factor de risc major

S-a vorbit mult de populația neobișnuit de tânără a Africii de Sud, iar asta ar putea să ajute în lupta contra coronavirusului, având în vedere mortalitatea redusă printre cei mai tineri.

Însă datele arată că nivelurile crescute de obezitate, împreună cu hipertensiunea și diabetul în pacienții tineri ar putea duce la o mortalitate crescută și printre aceștia. În jur de șapte milioane d sud-africani ar suferi de hipertensiune și diabet, unii dintre ei nediagnosticați.

Până acum, două treimi din decesele de coronavirus s-au înregistrat persoane sub 65 de ani cu astfel de comorbidități.

Planificarea adecvată pentru resurse limitate

Țările trebuie să își planifice răspunsul la pandemiei în așa fel încât să aibă în vedere folosirea adecvată a resurselor limitate. Timp de săptămâni s-a vorbit mult de construcția și achiziționarea de ventilatoare. Medicii din Cape Town spun, însă, să nu e nevoie de ventilatoare scumpe și că chiar și cele mai ieftine, mai mici și mai puțin intruzive pot fi eficiente.  

„Investiția în ventilatoarea scumpe a fost o risipă”, spune un profesor-doctor sud-african care explică faptul că unele aparate de oxigen funcționează mai eficient decât tradiționalele măști de oxigen.  

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Partenerii noștri