Kasia, fostă prințesă a Qatarului, găsită moartă în casa ei din Spania. Ce suspectează anchetatorii
Kasia Gallanio, o fostă prințesă din Qatar, a fost găsită moartă în casa ei din stațiunea spaniolă Marbella.
Kasia avea 45 de ani, trupul ei neînsuflețit fiind găsit duminică de polițiști, potrivit Sky News.
Gallanio a fost cea de-a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani, 73 de ani, unchiul emirului Qatarului.
S-au căsătorit în 2004 și au avut trei fiice. S-au despărțit și s-au luptat timp de 10 ani pentru custodia fetelor, după ce Kasia l-a acuzat că a agresat-o sexual pe fiica mai mare. Fostul soț, însă, a negat acuzațiile.
Kasia Gallanio a pierdut custodia, iar cei trei copii locuiesc în prezent cu tatăl lor pe luxosul Avenue Montaigne de lângă Champs-Elysees din Paris.
Născută în Los Angeles și de origine poloneză, Kasia locuia într-una dintre casele cuplului din Marbella. Potrivit presei occidentale, suferea de depresie și avea probleme cu alcoolul.
Primele investigații arată că fosta prințesă a murit din cauza unei supradoze de droguri, însă analizele post mortem vor stabili cu exactitate cauza decesului. Pe corpul ei nu au fost descoperite urme de violență.
Fostul ei soț locuiește în Franța din 1992, fiind forțat să plece în exil din cauza unei presupuse implicări într-o lovitură de stat împotriva liderului Qatarului.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News