Live

Iranul a executat un bărbat care avea 17 ani la momentul arestării

Data actualizării: Data publicării:
Organizațiile pentru drepturile omului protestează față de aplicarea pedepsei capitale în Iran. Foto: Profimedia Images

Iranul a executat miercuri, în zori, un bărbat care avea 17 ani în momentul comiterii faptei de care este acuzat - uciderea iubitei sale. Mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului, printre care Amnesty International, au făcut apeluri repetate către Teheran, semnatar al Convenţiei internaţionale a drepturilor copiilor, să renunţe la execuţie.

Execuţia lui Arman Abdolali, 25 de ani, a avut loc în închisoarea din Rajai Shahr, lângă Teheran, în conformitate cu „qesas”, aşa-zisa „lege a talionului” cerută de familia victimei, a anunţat site-ul autorităţii judiciare iraniene Mizan Online, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Amnesty a îndemnat pe 11 octombrie Iranul să renunţe la executarea acestui bărbat condamnat la moarte în 2015, în cadrul a ceea ce organizaţia de apărare a drepturilor omului calificase drept „proces profund inechitabil”.

Arman Abdolali a fost declarat vinovat de uciderea iubitei sale „la finalul unui proces bazat pe 'mărturii' obţinute sub tortură”, denunţase Amnesty.

Bărbatul a fost din nou condamnat la pedeapsa capitală în 2020, în timpul unui nou proces, pentru că tribunalul a apreciat că adolescentul era responsabil de acţiunile sale în absenţa unor dovezi privind contrariul, relatase Amnesty.

Execuţia sa a fost amânată de mai multe ori, în 2020, apoi în octombrie şi noiembrie 2021, în urma unor mobilizări internaţionale, potrivit organizaţiei.

În 2020, au avut loc 246 de execuţii în Iran, potrivit Amnesty. Această ţară este condamnată cu regularitate de Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului şi de ONG-uri occidentale pentru execuţii de persoane condamnate pentru crime comise când erau minore, încălcându-se astfel Convenţia internaţională a drepturilor copiilor, ratificată de Teheran.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Operațiunea secretă prin care 120 de trupe de elită IDF s-au infiltrat în Siria și au distrus o fabrică subterană de rachete a Iranului

Guvernul italian cere eliberarea jurnalistei Cecilia Sala din Iran. Ambasadorul iranian a fost convocat la MAE

Cum se va încheia războiul din Ucraina, ce prag va atinge Bitcoin și cât va rezista Musk alături de Trump. Previziunile FT pentru 2025

Washingtonul sancţionează organizaţii din Rusia şi Iran pentru amestec în alegerile din SUA

Partenerii noștri