Live

Începe ofensiva diplomatică. Ce rezoluție propun la ONU statele care au atacat Siria

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Guliver/Getty Images

După atacul militar, Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au început şi ofensiva diplomatică. Au propus Consiliului de Securitate al ONU un proiect unic de rezoluţie.

Pentru prima oară în cei șapte ani de război civil în Siria, un acelaşi document face referire și la armele chimice, și la problemele umanitare, și la chestiunile politice ale conflictului. Proiectul - care ar fi fost redactat de Franța - prevede un mecanism pentru pedepsirea Siriei, în cazul în care mai foloseşte arme chimice, şi pune din nou problema unor negocieri politice între toate părţile implicate în război.
Negocierile pe text vor începe luni și deocamdată nu s-a propus data unui eventual vot în Consiliu.

Sâmbătă, un proiect depus de Rusia în Consiliul de Securitate a fost respins. Doar trei ţări, Rusia, China şi Bolivia, au votat pentru. 

Citiți și: Înfrângere usturătoare a Rusiei la ONU. Doar două țări au mai votat în favoarea rezoluției sale

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat sâmbătă că, după ce forţele guvernamentale siriene au cucerit enclava rebelă Ghouta de Est, de lângă Damasc, următoarea criză umanitară s-ar putea produce în Idlib. Oraşul din nord-vestul Siriei, capitală a provinciei cu acelaşi nume, ar putea fi ţinta următoarei ofensive a armatei guvernamentale siriene. Regiunea Idlib are cea mai mare populaţie dintre cele pe care încă le mai controlează insurgenţii sirieni. Le Drian a afirmat că în prezent este vorba de aproximativ două milioane de locuitori.

Citiți și: FOTO. Cum arată din satelit țintele atacului din Siria înainte și după raidurile occidentalilor

În ultimii ani, în Idlib s-au refugiat zeci de mii de luptători rebeli şi de civili, pe măsură ce regimul de la Damasc a redobândit controlul asupra unor teritorii, cu ajutorul Rusiei şi al Iranului. Spre Idlib s-au îndreptat şi mulţi dintre rebelii care au părăsit Ghouta, împreună cu familiile, în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi militarii ruşi, scrie Reuters, preluată de Agerpres

Citiți și: Ce s-a întâmplat în Siria a doua zi după atacul occidentalilor

 SUA și aliații au atacat Siria. Care sunt reacțiile și ce urmează?

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Liderul ISIS, Abu Yusif, a fost ucis într-un atac aerian în Siria, susțin SUA

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri