Live

În contextul protestelor George Floyd, Donald Trump susține că poliţia este "tratată nedrept" în SUA

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Win McNamee/Getty Images

Poliţia este "tratată nedrept", a declarat președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, într-un interviu televizat în care pare să ia apărarea unui poliţist alb care a ucis un bărbat de culoare săptămâna trecută la Atlanta, scrie Agerpres, citând AFP.

Poliţistul Garrett Rolfe a fost inculpat miercuri pentru crimă, la cinci zile după ce a omorât un tânăr afroamerican, Rayshard Brooks, o dramă care a amplificat furia antirasistă în SUA.

"Este o situaţie teribilă, dar nu poţi opune rezistenţă unui poliţist", a declarat preşedintele american. "Sper că va fi judecat în mod echitabil, deoarece poliţia a fost tratată nedrept în ţara noastră. Însă, încă o dată: nu poţi opune rezistenţă unui poliţist aşa. Ei au intrat într-o dispută teribilă şi vedeţi cum s-a terminat. Foarte prost. Foarte prost", a adăugat Trump.

Într-o înregistrare video se vede cum, după ce a tras asupra tânărului, poliţistul îl loveşte şi cu piciorul, în timp ce victima se afla la pământ şi pierdea sânge.

Cazul survine la mai puţin de trei săptămâni după moartea lui George Floyd, asfixiat sub genunchiul unui poliţist alb la 25 mai la Minneapolis, care a provocat în SUA un uriaş val de furie şi de manifestaţii extinse şi în alte ţări împotriva rasismului şi brutalităţii forţelor de poliţie.

Marţi, Trump a anunţat că interzice procedeul de imobilizare prin strangulare, cu excepţia cazului în care există un pericol la adresa vieţii poliţistului, şi a ordonat o reformă limitată a forţelor de ordine.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri