Live

Hong Kong suspendă vaccinarea cu Pfizer/BioNTech. Au fost semnalate probleme la capacele flacoanelor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Autorităţile din Hong Kong au oprit miercuri administrarea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech, invocând o măsură de precauţie din cauza unui defect de ambalare a produsului, o decizie care va încetini, cel mai probabil, o campanie de vaccinare desfăşurată deja destul de lent, transmite Agerpres.

Suspendarea survine în contextul în care centrul financiar asiatic se confruntă cu o acceptare destul de scăzută a vaccinurilor, din cauza încrederii reduse în vaccinul chinezesc Sinovac şi a temerii de reacţii adverse.

„Din precauţie, vaccinarea trebuie suspendată imediat pe perioada investigaţiei”, a transmis guvernul local într-un comunicat, cu referire la vaccinul de la Pfizer/BioNTech.

Hong Kong a început vaccinarea locuitorilor săi cu serul chinezesc Sinovac în februarie şi cu cel de la Pfizer/BioNTech în martie.

Din cifrele guvernamentale reiese că acesta este preferat de rezidenţi, înregistrând de două ori mai multe programări decât Sinovac în ultima săptămână.

Într-un comunicat emis marţi, guvernul a precizat că a primit o notificare de la compania Fosun Industrial (Hong Kong), distribuitorul vaccinului Pfizer/BioNTech în Hong Kong şi Macau, conform căreia au fost descoperite defecte de ambalare într-un lot de vaccinuri, legate de închiderea flacoanelor.

„BioNTech şi Fosun Pharma nu au identificat niciun motiv de a crede că siguranţa produsului este la risc”, a afirmat guvernul.

Cu toate acestea, inoculările cu cele două loturi de vaccin Pfizer/BioNTech procurate de Hong Kong au fost suspendate şi toate centrele comunitare de vaccinare au fost oprite să mai utilizeze acest ser până la noi ordine, au indicat autorităţile.

Aceeaşi decizie a fost luată miercuri şi în Macau.

Compania mamă a Fosun, Shanghai Fosun Pharmaceutical, a anunţat că desfăşoară o anchetă împreună cu BioNTech.

„Incident”: Un medic le recomanda pacienților vaccinarea cu Pfizer

Într-un incident separat, guvernul din Hong Kong a anunţat că a închis o clinică privată care administra vaccinuri anti-COVID-19, după ce un medic „a încălcat un acord” din cadrul programului oficial de vaccinare.

Postul local RTHK a relatat că medicul le recomanda oamenilor să se vaccineze cu Pfizer/BioNTech mai degrabă decât cu Sinovac, dată fiind reputaţia internaţională mai bună a primului.

Neîncrederea în China s-a intensificat în rândul locuitorilor din Hong Kong în ultimii ani, când au avut loc numeroase proteste antiguvernamentale şi antichineze, alimentate de percepţia că Beijingul împinge oraşul semiautonom pe o cale mai autoritaristă.

Relatările din mass-media despre câteva decese petrecute după vaccinare i-au făcut pe unii oameni şi mai reticenţi, chiar dacă guvernul a declarat că nu există o legătură directă între evenimente.

Doar în jur de 5,7% din cei 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong au fost vaccinaţi până acum.

Şefa executivului, Carrie Lam, le-a lansat apeluri repetate rezidenţilor să meargă să se vaccineze. „Când multe locuri din lume se luptă pentru vaccinuri, noi avem o aprovizionare asigurată”, a spus ea marţi.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

45 de opozanți din Hong Kong, condamnaţi la închisoare în cel mai mare proces privind legea securității naţionale impusă de China

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Relații cu femei frumoase sau o escrocherie de 46 de milioane de dolari: Cum au căzut în capcana „deepfake” bărbați în căutarea iubirii

Simona Halep, eliminată în turul doi la Hong Kong Open. Doar câteva cuvinte după meci

Partenerii noștri