Live

Guvernul german aprobă un pachet de 750 de miliarde de euro pentru a contracara efectele din economie ale coronavirusului

Data publicării:
Foto: GettyImages

Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA, Reuters şi Bloomberg, potrivit Agerpres.

Cabinetul cancelarului german Angela Merkel a semnat planul privind cheltuielile în cursul unei şedinţe de urgenţă care a avut loc luni, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin. Liderul german a condus şedinţa prin intermediul unei videoconferinţe.

Cancelarul Angela Merkel se află de duminică în autoizolare la domiciliu, după ce a intrat în contact cu un medic testat pozitiv la noul coronavirus. Merkel, în vârstă de 65 de ani, va continua să lucreze de acasă şi va fi testată în mod repetat în următoarele zile, a declarat duminică purtătorul său de cuvânt, adăugând că este încă prea devreme pentru un test concludent.

După ce au devenit clare implicaţiile economice ale crizei, Executivul german a decis majorarea semnificativă a cheltuielilor şi renunţarea la politica „schwarze Null” („black zero”), prin care de ani de zile Germania are un buget echilibrat, nu face noi împrumuturi, iar de şase ani raportează excedente.

Conform unei estimări a Ministerului de Finanţe, economia Germaniei s-ar putea contracta anul acesta cu cel puţin 5%.

„Acesta este un pachet vast, care include numeroase măsuri”, a afirmat ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Economiei, Peter Altmaier, adăugând că Germania va dubla numărul de paturi în unităţile de terapie intensivă.

Bugetul suplimentar al Germaniei, de 156 miliarde de euro, care va fi finanţat prin noi împrumuturi, arată determinarea autorităţilor de la Berlin de a folosi „toate mijloacele disponibile” pentru a combate efectele epidemiei, a adăugat Scholz.

Germania se va împrumuta anul acesta cu 156 de miliarde de euro pentru a finanţa măsuri menite să limiteze impactul epidemiei. Un fond de salvare înfiinţat pentru a achiziţiona participaţii în companii şi a finanţa împrumuturi către firme ar putea face datorii de până la 200 de miliarde de euro, dacă va fi necesar. Cifra finală privind suma pusă la dispoziţia fondului depinde de cât de multe companii vor solicita sprijinul Guvernului, a afirmat adjunctul ministrului de Finanţe, Joerg Kukies.

De asemenea, luni a demarat iniţiativa guvernamentală prin care firmele care se confruntă cu dificultăţi beneficiază de împrumuturi de aproximativ 500 miliarde de euro prin banca germană de stat KfW.

În plus, fondul de stabilitate va oferi garanţii de împrumut de 400 miliarde de euro pentru a evita ca firmele să nu-şi poată plăti datoriile scadente, astfel încât totalul măsurilor de sprijin ajunge la 750 miliarde de euro.

„Toate măsurile au ca obiectiv sprijinirea afacerilor într-un mod rapid şi nebirocratic. O mare parte din măsuri reprezintă furnizarea de lichidităţi”, a declarat ministrul Economiei, Peter Altmaier.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atacul din Magdeburg: Arabia Saudită ceruse extrădarea suspectului. Întrebări privind lacunele de securitate din Germania

Bonusurile și salariile managerilor de la Volkswagen vor fi reduse în următorii ani (presă)

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Partenerii noștri