Live

GALERIE FOTO. Cum s-a văzut cea mai lungă eclipsă de Lună din ultimii 580 de ani

Data publicării:
Cea mai lungă eclipsă de Lună din ultimii 580 de ani. Foto: Profimedia

Cea mai lungă eclipsă parțială de lună din ultimii 580 de ani a avut loc în noaptea de joi spre vineri. Spectaculosul fenomen, numit și „Luna Sângerie” datorită luminii roșiatice care a înconjurat Luna, a fost vizibil în toată America de Nord, precum și în unele zone din America de Sud, estul Australiei și nord-estul Asiei.

Întregul eveniment a durat puțin peste șase ore, iar Luna petrecut trei ore, 28 de minute și 23 de secunde trecând prin cea mai întunecată parte a umbrei Pământului. Este cea mai lungă eclipsă parțială de Lună de la 1440, potrivit NASA.

Eclipsa, la punctul său culminant cu 99,1% din suprafaţa vizibilă a Lunii acoperită (vineri 09:03 GMT), a fost vizibilă şi de către o parte a Asiei de Nord-Est, din Polinezia şi estul Australiei, dar nu şi din Europe sau Africa.

Eclipsa de Lună se produce atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt aliniate. Satelitul nostru natural se află atunci în umbra Pământului, care îi maschează vederea. Dacă alinierea nu este perfectă, eclipsa nu este totală.

Eclipsa de vineri, 19 noiembrie, deşi parţială, a durat în total 3 ore, 28 de minute şi 23 de secunde, fiind cea mai lungă de la cea survenită la 18 februarie 1440, când a durat cu 23 de secunde mai mult.

Eclipsa a început la 07:19 GMT când Luna a intrat în conul de umbră al Pământului. La 08:45 GMT, peste 95% din discul lunar a intrat în umbră, iar Luna a căpătat o culoare roşiatică, întrucât atmosfera terestră deviază razele luminii solare în interiorul conului de umbră, scrie Agerpres.

Fenomenul a fost cel mai vizibil în momentul său culminant, la 09:03 GMT.

La 10:47 GMT, Luna a devenit din nou vizibilă în toată splendoarea ei.

Potrivit NASA, de abia pe 8 februarie 2669 se va putea asista la o eclipsă parţială de Lună, cu o durată mai mare (3 ore şi 30 de minute) decât cea de vineri.

Este însă prevăzută o eclipsă totală de Lună peste mai puţin de an, în data de 8 noiembrie 2022, care va dura în total 3 ore şi 40 de minute.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cele mai spectaculoase imagini cu "super-Luna sângerie". Cum s-a văzut pe glob și de ce unii s-au îngrijorat

Luna va deveni roşiatică în timpul eclipsei totale din noaptea de duminică spre luni. La ce oră poate fi admirat spectacolul ceresc

Cea mai lungă eclipsă parțială de lună din ultimii 580 de ani, în noaptea de joi spre vineri. Unde va fi vizibil fenomenul

GALERIE FOTO. Cum s-a văzut „Superluna sângerie” în lume. Imagini spectaculoase

Partenerii noștri