Video Furtunile de nisip au făcut ravagii în nordul Chinei. Mai multe persoane au murit, 80 sunt date dispărute, Beijingul a fost sufocat
Beijingul şi alte oraşe din nordul Chinei au fost lovite de o puternică furtună de nisip, care a provocat moartea câtorva persoane și dispariția altor zeci. Nisipul care vine din deșertul Gobi a anulat sute de zboruri pe aeroporturile din zonă.
Un strat subţire de nisip a cuprins capitala Chinei, iar cerul s-a colorat în portocaliu. A fost cea mai mare furtună de nisip din ultimii zece ani, în condiţiile în care fenomenul este unul obişnuit în zonă, mai ales în lunile martie şi aprilie, scrie Mediafax.
Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 80 sunt date dispărute.
Sute de zboruri au fost anulate, iar indicele calităţii aerului a atins un nivel maxim.
Nivelul de particule fine a a ajuns chiar la 8.000 de micrograme pe metru cub în anumite zone.
Anual, aproape un milion de tone de nisip spulberat din deşertul Gobi sunt aduse de vânt în diferite regiuni din China.
Pentru a împiedica fenomenul, guvernul chinez a demarat mai multe programe de împădurire, reuşind astfel să mai reducă din numărul dezastrelor naturale.
Beijing and other parts of northern China hit by biggest sandstorm in 10 years; at least 6 dead, 81 missing in neighboring Mongolia pic.twitter.com/rlJa0stgRf
— BNO News (@BNONews) March 15, 2021
Authorities have issued an air pollution warning as #Beijing gets hit by major sandstorms with dust blowing in from Inner Mongolia.
— Bloomberg Quicktake (@Quicktake) March 15, 2021
Air quality in China's capital has surged to the worst level since 2017. More @climate: https://t.co/fHk8EDpNyr pic.twitter.com/PRONlAdLwA
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News