Live

Femeia a cărei casă a fost demolată din greșeală în timp ce era în vacanță este obligată acum să curețe molozul pe cheltuiala ei

Data actualizării: Data publicării:
O femeie care era în vacanță a aflat că i-a fost demolată casa în lipsa ei. FOTO: Profimedia Images

Femeia din Atlanta care și-a găsit casa demolată când s-a întors din vacanță, pentru că o firmă specializată greșise adresa, a fost somată să curețe terenul de moloz pe cheltuiala ei. Dacă nu o face, riscă să fie amendată de către municipalitate.

Anul trecut, în luna octombrie, Susan Hodgson era în vacanță, când a fost sunată de o vecină care i-a spus că niște muncitori îi demolau casa. Femeia și-a trimis o rudă la fața locului și după verificarea documentelor s-a constatat că muncitorii respectivi greșiseră adresa, că, de fapt, ar fi trebuit să demoleze alt imobil, lucru pe care, de altfel, l-au recunoscut.

Evident, această poveste i-a provocat femeii un șoc teribil, dar și o problemă legală foarte complicată. Și, de parcă nu ar fi fost de ajuns, femeia a fost somată recent de către Departamentul de Urbanism să își curețe terenul de moloz, altfel riscă să fie amendată, potrivit Yahoo News.

Administrația orașului i-a oferit un termen de două săptămâni pentru a elibera terenul. De asemenea, autoritățile cunosc situația în care se află Susan Hodgson, însă spun că aceasta este o problemă pe care ea ar trebui să o rezolve cu firma care i-a demolat casa din greșeală.

Clădirea de pe proprietate a fost demolată fără autorizație, ceea ce reprezintă o încălcare a codului orașului. Proprietarul este responsabil pentru proprietatea sa și pentru orice încălcare care are loc în legătură cu aceasta.

Demolarea proprietății fără consimțământul sau știrea proprietarului nu este o chestiune care trebuie rezolvată de orașul Atlanta. Aceasta este considerată o problemă de natură civilă, între proprietar și presupusul responsabil”, a transmis Departamentul de Urbanism.

Anul trecut, în octombrie, Susan Hodgson a spus că atunci când s-a întors din vacanță a găsit în locul casei sale din Atlanta doar o grămadă de moloz.

Ea a povestit că o vecină a sunat-o în perioada cât a fost plecată și a întrebat-o dacă a angajat pe cineva să dărâme casa. „Am răspuns „nu” și vecina a spus: „Ei bine, este cineva aici care tocmai a demolat toată casa””, a povestit Susan.

Întrebați de către vecina respectivă în ce bază se află acolo, muncitorii s-au enervat și i-au spus să își vadă de treaba ei.

Susan a trimis un membru al familiei să vadă ce se întâmplă și să ceară o autorizație pentru demolare. La verificarea autorizației, echipa a recunoscut că greșise adresa. Susan Hodges a făcut plângere la poliție și a discutat cu avocați ca să caute o soluție cum să rezolve situația.

Molozul a rămas pe teren, iar Susan a crezut că va ajunge la o înțelegere cu firma care i-a demolat casa, dar se pare că nu a primit nici măcar scuze pentru situația creată. Prin urmare, ea va trebui să tranșeze problema în instanță. Dar între timp se pare că va fi nevoită să elibereze terenul pe cheltuiala ei, pentru a evita amenda.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ochiul lui Sauron în Silicon Valley: De teama apocalipsei și a hoților, elita americană își transformă casele în buncăre militare

Un sat din Italia oferă case la prețul de un dolar americanilor supărați de rezultatul alegerilor din SUA

VIDEO. Momentul în care un reporter salvează o femeie blocată cu mașina în apele care au inundat Atlanta

Noi imagini cu dezastrul făcut de inundații. Deversare controlată la un baraj din Vaslui, după ce apa a atins cota de pericol

Partenerii noștri