Live

FBI îi îndeamnă pe sportivii care merg la JO Beijing să-și lase telefoanele personale acasă și să folosească unele provizorii

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Sportivii și spectatorii care merg la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing ar trebui să-și lase telefoanele acasă și să folosească unele de rezervă, avertizează FBI, potrivit BBC.

Mesajul FBI vine în contextul mai larg privind îngrijorări legate de activități cibernetice care ar putea afecta evenimenul, cum ar fi atacuri ransomware sau de tip denial of service (DDoS).

De asemenea, agenția a avertizat și cu privire la malware, furt de date și instalarea de instrumente de urmărire (tracking tools) pe telefoanele mobile.

„FBI îi îndeamnă pe toți sportivii să-și lase telefoanele personale acasă și să folosească unele provizorii cât timp sunt la Olimpiadă”, a scris agenția americană de informații într-o notă, potrivit BBC.

FBI a precizat că nu are nformații privind „o amenințare anume” la Olimpiadă, dar îi sfătuiește ăe participanți „să rămână atenți”. 

Și alte comitete olimpice naționale din unele țări occidentale și-au îndemnat sportivii să nu-și ia telefoanele personale cu ei la Beijing, a mai precizat FBI.

Un avertisment similar a venit recent și de la compania de securitate cibernetică Citizen Lab.

Analiștii companiei au verificat aplicația oficială a olimpiadei, pe care toți participanții trebuie să și-o instaleze, în scopul monitorizării cazurilor de COVID, și au concluzionat că:

  • aplicația nu oferă siguranță în privința protecției datelor personale
  • o eroare de codare permite unei entități externe să acceseze documente, fișiere audio și alte fișiere
  • aplicația permite cenzura, pe baza unei liste de cuvinte-cheie
  • politica de confidențialitate nu specifică clar cine primește și procesează datele încărcate în plicație

China a respins toate îngrijorările exprimate.

Aproximativ 3.000 de sportivi din 109 țări vor concura la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, între 4 și 20 februarie. Guvernul chinez va cheltui 3,9 miliarde de dolari pentru organizarea evenimentului.

Mai multe organizații pentru drepturile omului au cerut guvernelor lumii să boicoteze atât jocurile olimpice, cât și pe cele paralimpice (4-13 martie), din cauza tratamentului la care este supusă minoritatea uigură din China.

Unele țări - SUA, Marea Britanie, Canada - au anunțat deja că nu vor trimite reprezentanți diplomatici la festivitățile de la Beijing.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk vrea să le dea „delete” unor părți din guvernul SUA. Ce agenții federale au intrat în vizorul lui Donald Trump

„Barurile academice”, ultima redută pentru libertatea de exprimare a tinerilor chinezi în luptă cu cenzura statului

FBI acuză Rusia că vrea să influențeze alegerile din SUA, prezentând clipuri fake cu haitieni care votează ilegal

Fostul șef al gigantului vestimentar Abercrombie & Fitch a fost arestat pentru trafic sexual

Partenerii noștri