Live

Facebook șterge mesajele false promovate de grupurile de extremă dreapta care susțin că boala COVID-19 e provocată de tehnologia 5G

Data publicării:
smartphone cu 5g
Foto: Guliver/Gettyimages

Facebook a intensificat eforturile pentru a opri promovarea teoriilor conspirației care leagă boala COVID-19 de tehnologia 5G , după ce cercetările au evidențiat un „cocktail toxic” al grupurilor de extremă dreapta care incită la atacul infrastructurii de telecomunicații, au declarat reprezentanții rețelei sociale, pentru The Guardian.

Grupurile din Marea Britanie care promovează pe Facebook conspirații, de multe ori cu mesaje antisemite, au crescut într-un ritm alarmant. Multe mesaje leagă apariția virusului de dezvoltarea tehnologiei 5G, ceea ce a dus inclusiv la incidente în care antenele de telefonie mobilă au fost incendiate, sau lucrători ai companiilor de cablu și telefonie au fost agresați pe stradă.

Cel mai mare grup din Marea Britanie, „Stop 5G UK”, a adăugat aproape 3.000 de membri în doar 24 de ore, în perioada 6-7 aprilie, în timp ce un alt grup, „Acțiunea directă împotriva 5G” , a strâns peste 1.400 de membri în prima sa săptămână, după ce a fost creat pe 31 martie.

Cei care monitorizează această activitate au avertizat că un număr din ce în ce mai mare de utilizatori Facebook accesează acum postări care nu numai că îi încurajează să ia măsuri ilegale împotriva infrastructurii 5G, dar conțin și alte dezinformări potențial dăunătoare.

O analiză a cercetătorilor „Hope Not Hate” a postărilor recente puse pe mai multe grupuri de Facebook anti-5G din Marea Britanie a găsit dovezi ale unui „cocktail toxic” de influență din partea activiștilor de extremă dreaptă în care conspirațiile antisemite și anti-guvernamentale sunt combinate cu apeluri la acțiuni ilegale.

Facebook a declarat pentru The Guardian că a înlăturat grupul „Stop 5G” din Marea Britanie în urma încălcărilor politicilor sale, precum și un alt grup numit „Distrugem 5G, salvăm copiii”. De asemenea, a eliminat o serie de alte postări semnalate de „Hope not Hate”.

Reprezentanții rețelei sociale susțin că au început să înlăture postări false care susțin că tehnologia 5G cauzează COVID-19.

„Atacurile care încurajează distrugerea infrastructurii 5G încalcă în mod clar politicile noastre și am eliminat o serie de pagini, grupuri și postări”, precizează compania.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut alături de o tânără cu 51 de ani mai mică și internetul a ”explodat”. Care e, de fapt, adevărul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Originea Covid-19 nu este cunoscută nici astăzi. La cinci ani de la debutul pandemiei, OMS cere din nou informații Chinei

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Meta a fost amendată în UE cu 251 de milioane de euro din cauza piratării a trei milioane de conturi Facebook în 2018

CNA a dispus eliminarea materialelor legionare de pe YouTube și Facebook și a sesizat DNSC privind site-uri extremiste

Partenerii noștri