Ennosuke Ichikawa, un celebru actor japonez de kabuki, a fost condamnat pentru că și-a ajutat părinții să se sinucidă
Unul dintre cei mai cunoscuţi actori de teatru kabuki din Japonia a fost condamnat vineri la închisoare cu suspendare pentru că a ajutat la sinuciderea părinţilor săi, un caz care a zguduit lumea japoneză a artelor tradiţionale, potrivit AFP și News.ro.
Ennosuke Ichikawa, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat în iunie anul trecut, după ce părinţii săi au fost găsiţi inconştienţi în locuinţa lor din Tokyo luna precedentă.
Moartea tatălui său, în vârstă de 76 de ani, de asemenea actor în această formă de teatru tradiţional japonez, şi a mamei sale, în vârstă de 75 de ani, a fost confirmată ulterior.
Potrivit presei locale, Ichikawa îşi avertizase părinţii cu privire la intenţia sa de a-şi pune capăt zilelor după ce a fost informat despre un articol dintr-un tabloid care îl acuza de hărţuire şi agresiune sexuală. Toţi trei ar fi decis apoi să se sinucidă împreună, părinţii luând somnifere cu ajutorul fiului lor.
Ichikawa însuşi a fost găsit în aceeaşi zi într-o stare de semiconştienţă.
Actorul, care fusese eliberat pe cauţiune, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al tribunalului din Tokyo.
Ichikawa a declarat că se simte "extrem de vinovat" într-o declaraţie publicată vineri, după decizia tribunalului.
După ce a aflat de articolul tabloid, "am crezut că voi lăsa cicatrici adânci în tradiţia şi cultura kabuki". Greutatea acestei perspective a fost prea grea de suportat, dar "ar fi trebuit să aleg să trăiesc chiar şi în chinurile disperării", a spus el. "Nu trece o zi în care să nu mă gândesc la decizia pe care am luat-o în acea zi. Regret că am fost singurul care a supravieţuit, în timp ce părinţii mei au murit", a adăugat el.
Pe lângă acuzaţiile care i se aduc, Ichikawa a declarat luna trecută în faţa instanţei că a fost afectat şi de stresul anilor petrecuţi cu îngrijirea tatălui său, care suferea de cancer şi avea schimbări violente de dispoziţie, potrivit presei locale.
Compania de producţie Shochiku, care a organizat multe spectacole de kabuki cu Ichikawa, a declarat că nu s-a decis nimic în legătură cu posibila sa revenire în teatre.
O vedetă a teatrului tradiţional japonez, Ennosuke Ichikawa, al cărui nume real este Takahiko Kinoshi, şi-a început cariera în kabuki în 1980 şi a devenit unul dintre cei mai renumiţi actori din ţară. A jucat la Londra, Amsterdam şi la Opéra Garnier din Paris.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News