Live

Elon Musk este pe cale să devină primul trilionar al planetei până în 2027

Data publicării:
Averea lui Elon Musk a crescut cu o rată medie anuală de 110% FOTO Profimedia

Fondatorul Tesla Elon Musk este pe cale să devină primul trilionar din lume până în 2027, potrivit unui nou raport al unui grup care urmăreşte bogăţia la nivel mondial, transmite The Guardian.

Concluzia Informa Connect Academy despre şeful producătorului de maşini electrice Tesla, compania privată de rachete SpaceX şi platforma de social media X (fostă Twitter) provine din faptul că averea lui Musk a crescut cu o rată medie anuală de 110%, arată News.ro

El este, de asemenea, cea mai bogată persoană din lume, cu 251 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, în timp ce raportul Informa Connect Academy a fost publicat vineri.

Analiza sugerează că fondatorul conglomeratului de afaceri Gautam Adani din India va deveni al doilea care va obţine statutul de trilionar. Se pare că acest lucru s-ar întâmpla în 2028, dacă rata de creştere anuală a acestuia rămâne la 123%.

Jensen Huang, directorul general al companiei de tehnologie Nvidia, şi Prajogo Pangestu, mogul indonezian al energiei şi mineritului, ar putea deveni, de asemenea, trilionari în 2028, dacă traiectoriile de creştere a averilor lor se vor menţine.

Bernard Arnault, şeful LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton şi al treilea cel mai bogat om din lume, cu aproximativ 200 de miliarde de dolari, este pe cale să ajungă la o avere de 1trilion de dolari în 2030 – în acelaşi an cu Mark Zuckerberg, CEO al Meta.

Mai multe companii şi-au asigurat evaluări de piaţă de peste 1 miliard de dolari. Cel mai recent, Berkshire Hathaway a depăşit o capitalizare bursieră de 1 trilion de dolari la sfârşitul lunii august, cu câteva zile înainte ca fondatorul său, Warren Buffett, să-şi sărbătorească 94 de ani de naştere.

Nvidia s-a alăturat clubului de 1 miliard de dolari în mai 2023 şi în iunie a atins 3 miliarde de dolari, poziţionându-se după Microsoft şi înaintea Apple ca a doua cea mai valoroasă companie din lume.

Cu toate acestea, după cum a menţionat CNBC, întrebarea despre cine ar putea fi primul trilionar al globului a fascinat publicul încă de când lumea şi-a încoronat primul miliardar în 1916. Acesta a fost americanul John D Rockefeller, fondatorul şi, la acea vreme, cel mai mare acţionar al Standard Oil.

În ciuda acestei fascinaţii, mulţi analişti văd acumularea unei bogăţii imense ca pe o boală socială. Un raport a calculat că cei mai bogaţi 1% din umanitate reprezintă mai multe emisii de carbon – un factor principal al crizei climatice în curs – decât cei mai săraci 66%.

Cu doar câteva zile înainte ca Informa Connect Academy să spună că Elon Musk este cel mai probabil să devină primul trilionar din lume, una dintre postările sale pe X i-a adus reacţii din partea multor utilizatori ai platformei.

Postarea sa spunea că un interviu între fostul gazdă de la Fox News Tucker Carlson şi podcasterul Darryl Cooper – un coleg din mass-media de dreapta – a fost ”foarte interesant. Merită urmărit.”

Cooper a susţinut în interviu că naziştii nu au intenţionat să ucidă atât de mulţi oameni când au efectuat Holocaustul şi au ucis 6 milioane de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial. În schimb, a remarcat Cooper, regimul nazist al lui Adolf Hitler pur şi simplu nu era echipat să aibă grijă de ei – iar podcasterul l-a învinuit pe prim-ministrul britanic Winston Churchill pentru că ”războiul a ajuns ceea ce a ajuns”.

Musk şi-a şters în cele din urmă postarea, iar Casa Albă a condamnat interviul lui Carlson cu Cooper drept ”o insultă dezgustătoare şi sadică la adresa tuturor americanilor”.

Miliardarul a anunţat în august că îl susţine pe Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane din acest an, din noiembrie. La alegeri candidează şi Kamala Harris, vicepreşedinta democrată a SUA.

Editor : I.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum ar putea Giorgia Meloni să fie puntea pentru prăpastia dintre Trump și Europa

Donald Trump o laudă pe Giorgia Meloni: „E fantastică”. Ce i-a răspuns premierul italian

Elon Musk vrea să aibă propriul oraș în sudul Texasului, pe care să-l facă „poarta de acces către Marte"

Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump şi Elon Musk la reşedinţa din Florida a preşedintelui ales

Partenerii noștri