Live

E oficial. Partidul lui Erdogan, învins la Istanbul

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP, opoziţie), Ekrem Imamoglu, a fost declarat învingător în alegerile municipale de la 31 martie la Istanbul, potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu, care citează un deputat din opoziție, relatează Reuters, citată de News.ro.

Ekrem Imamoglu, candidatul opoziției, este noul primar al Istanbulului Foto: Guliver/Getty Images

Ekrem Imamoglu a primit certificatul oficial de la Consiliul Suprem Electoral (YSK) care atestă alegerea sa în funcţia de primar al Istanbulului, scrie și Agerpres. Certificatul a fost înmânat într-o ramă de aur, în cadrul unei ceremonii la un tribunal din Istanbul la care au asistat numeroşi ziarişti. Partidul său a anunţat pe Twitter că Imamoglu îşi va începe mandatul miercuri, în jurul orei locale 18:00.

Candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP) a obţinut o victorie la foarte mică diferenţă faţă de concurentul AKP, fostul prim-ministru Binali Yildirim.

Partidul Dreptăţii şi Justiţiei (AKP, islamo-conservator) al preşedintelui recep Tayyip Erdogan a depus oficial un recurs prin care cerea anularea alegerilor de la Istanbul şi organizarea unui nou scrutin. Principalul organism electoral al ţării urmează să se pronunţe asupra acestui apel, la o dată încă necunoscută.

AKP şi, înaintea sa, Partidul Bunăstării, reprezentant de asemenea al islamului politic, au deţinut controlul asupra Istanbulului timp de 25 de ani.

(surse: News.ro, Agerpres).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan face apel la lumea musulmană „să se unească împotriva barbariei moderne”, după bombardamentele israeliene din Liban

Bloomberg: Turcia a cerut oficial să adere la grupul statelor BRICS

Erdogan spune că a rupt relațiile comerciale cu Israelul pentru a-l „forța” să accepte un armistițiu în Gaza

Turcia suspendă orice relaţii comerciale cu Israelul din cauza războiului din Gaza

Partenerii noștri