Live

Cele două Corei vor să „stabilească un regim de pace permanent”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Cele două Corei vor încerca în acest an să pună permanent capăt războiului, conform comunicatului comun publicat vineri la finalul unui summit istoric, la 65 de ani după conflictul care s-a încheiat cu un armistiţiu, şi nu cu un tratat de pace, relatează AFP.

Coreea de Sud şi Coreea de Nord vor încerca să se întâlnească cu SUA şi posibil şi cu China - ambele semnatare ale armistiţiului - "pentru a declara sfârşitul războiului şi pentru a stabili un regim de pace permanent şi solid", se arată în textul declaraţiei comune, potrivit Agerpres.

Cele două Corei au anunţat de asemenea că liderul de la Seul, Moon Jae In, va efectua în acest an o vizită la Phenian.

Moon se va deplasa în capitala nord-coreeană în toamnă, se menţionează în declaraţia comună făcută publică după întâlnirea dintre Moon Jae In şi liderul nord-coreean Kim Jong Un în satul Panmunjom, locul unde a fost semnat armistiţiul de după Războiul din Coreea (1950-1953).

"Nu există niciun motiv să ne luptăm între noi - suntem o singură naţiune", a spus Kim Jong Un în timpul summitului.

El a mai promis că va face astfel încât acordul încheiat cu preşedintele sud-coreean să fie pus în aplicare.

Cele două Corei se vor concentra împreună pentru a garanta "că nu se va mai repeta trecutul nefericit" care nu a mai permis aplicarea acordurilor intercoreene precedente, a declarat el.

"S-ar putea ca pe parcurs să mai apară unele regrese, dificultăţi şi frustrări. Însă nu se poate ajunge la victorie fără durere", a mai spus liderul nord-coreean.

În plus, cele două state au anunţat că vor organiza în august o nouă reuniune a unor familii separate în urma războiului de acum 65 de ani.

"Coreea de Sud şi Coreea de Nord au decis să continue programul de reuniune a familiilor separate, cu ocazia Zilei eliberării naţionale din acest an, la 15 august", se arată în comunicatul comun, unde se face referire la ziua care marchează capitularea Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri