Două petroliere au fost lovite în urma unui atac suspect produs în Golful Oman
Două explozii au avut loc la bordul a două petroliere în Golful Oman, echipajele navelor fiind evacuate, au anunțat companiile de navigație și surse industriale, la o lună de la un accident similar petrecut în regiune, relatează Reuters.
Cea de-a Cincea Flotă a Marinei americane amplasată în Bahrain a transmis că a asistat echipajele celor două nave după ce a primit mai multe apeluri de urgență în urma ”atacurilor semnalate”, potrivit Mediafax.
Departamentul de Operațiuni Comerciale al Marinei Britanice au anunțat că investighează atacul.
Una dintre firmele care operează navele a anunțat că bănuiește că nava sa a fost lovită de un proiectil, iar o altă companie a informat că nava sa a luat foc în Golful Oman.
Petrolierul Kokuka Courageous operat de o companie din Panama a fost deteriorat într-un "atac suspect" care a străpuns fuzelajul deasupra liniei de apă, a anunțat Bernhard Schulte Shipmanagement.
Toți membrii echipajului se află în siguranță, având răni minore, a transmis compania.
In incendiu s-a produs în camera motoarelor, nava transportând o încărcătură de metanol din Arabia Saudită care trebuia să ajungă în Singapore
O a doua navă, Front Altair, a fost "suspectată că a fost lovită de un proiectil" în jurul orei 04:00 GMT, a anunțat rafinăria taiwaneză CPC Corp, care a închiriat nava.
Vasul de tip Aframax încărcat cu 75.000 de tone de petrol a luat foc, a transmis proprietarul norvegian Frontline, nava călătorind din portul Ruwais, Emiratele Arabe Unite, în Taiwan, potrivit surselor comerciale și a datelor furnizate de compania Rafinitiv Eikon.
Toți cei 44 de marinari de pe cele două nave au fost salvați de echipe de căutare și salvare iraniene, a informat Agenția de știri a Republicii Islamice de la Teheran (IRNA), citând o sursă anonimă.
Citiți și:
- SUA, la un pas de război? Avertisment fără precedent din Iran
- China susţine Iranul în disputa sa cu SUA
- Ţările din Golf, de acord cu desfăşurarea de trupe americane pentru a descuraja Iranul
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News