Live

Donald Trump îi face „scursuri umane” pe republicanii „anti-trumpiști”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Președintele american Donald Trump a postat un mesaj pe Twitter în care îi cataloghează drept „scursuri umane” pe colegii săi republicani care sunt „anti-trumpiști”.

„Republicanii-Anti-Trump sunt, în mod clar, mult mai răi și mai periculoși pentru Țară, decât Democrații-Care-Nu-Fac-Nimic. Aveți grijă cu ei, sunt niște scursuri umane!”, a declarat Donald Trump într-o postare publicată pe Twitter.

Într-un alt mesaj postat de Trump, liderul de la Casa Albă declară că „ar fi mult mai bine” dacă nu s-ar mai permite angajarea, în administrație, „de anti-trumpiști, care sunt mult mai răi decât Democrații-Care-Nu-Fac-Nimic”.

Mesajele vin la doar o zi după ce președintele Donald Trump se victimiza, tot pe Twitter, înaintea unei anchete demarate în Camera Reprezentanților a Statelor Unite.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joe Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Trump a a catalogat drept „linșaj” ancheta Camerei Reprezentanților, care ar pute conduce la inițierea unei proceduri de demitere a sa din funcție („impeachment”).

Editor web: Mihnea Lazăr

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Votanții republicani l-ar susține din nou pe Donald Trump pentru alegerile prezidențiale din 2024. Sondaj

Joe Biden, după achitarea lui Donald Trump în Senat: „Trebuie să fim vigilenți. Violența și extremismul nu își au locul în America”

Reacția lui Donald Trump, după ce a fost achitat în Senat de acuzația de incitare la insurecție: „Sunt nerăbdător să merg mai departe”

Donald Trump, achitat și după cel de-al doilea proces al său în Senat. Ce înseamnă acest verdict pentru fostul președinte

Partenerii noștri