Live

Dmitri Medvedev spune că Rusia ar trebui să lucreze la ”dispariția” Ucrainei și a NATO. Ce l-a înfuriat de data asta

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a denunţat joi promisiunea făcută la summitul NATO de la Washington privind ”calea ireversibilă” către o eventuală aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică şi a afirmat că Rusia ar trebui să acţioneze pentru „dispariţia” atât a Ucrainei, cât şi a NATO. Afirmația și-a postat-o pe conturile sale pe rețelele de socializare, Telegram și X (fostă Twitter).

Dmitri Medvedev este vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse. El a ocupat funcția de președinte al Rusiei în perioada 2008-2012 și a deținut diverse roluri importante în Guvernul rus, inclusiv pe cel de prim-ministru și, în prezent, pe cel de vicepreședinte al Consiliului de Securitate.

Medvedev a postat în limba engleză un fragment din declaraţia finală a summitului NATO: „Vom continua să sprijinim (Ucraina) pe calea sa ireversibilă către integrarea euro-atlantică deplină, inclusiv aderarea la NATO”.

Medvedev a continuat apoi în limba rusă: „Concluzia este evidentă. Trebuie să facem totul pentru ca această 'cale ireversibilă' a Ucrainei către NATO să se încheie fie cu dispariţia Ucrainei, fie cu dispariţia NATO. Sau chiar mai bine - dispariţia ambelor”.

Pe contul său de la X, a postat integral în engleză, concentrându-se pe a doua parte, cu dispariția NATO și a Ucrainei, ca să fie clar pentru toată lumea ce gândește. Nu este pentru prima oară când are astfel de postări belicoase pe conturile sale de social media.

El a avertizat în mod repetat SUA şi aliaţii săi că înarmarea Kievului ar putea duce la o „apocalipsă nucleară”.

Zelenski vrea încă un summit privind Ucraina, la toamnă, la care să participe și Rusia

Rusia a refuzat să participe la noul summit privind Ucraina, a declarat MAE rus, ca reacție la o informație potrivit căreia președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar dori organizarea unui al doilea summit în toamnă.

Bloomberg a relatat anterior că Ucraina dorește să organizeze al doilea summit al păcii până în noiembrie și să invite Rusia la acesta. MAE rus a declarat că Rusia nu va participa la conferință, deoarece vor fi discutate opțiuni de soluționare din perspectiva Kievului. „Nu acceptăm astfel de ultimatumuri și nu intenționăm să participăm la astfel de «summituri»”, este poziția Moscovei.

Afirmațiile lui Medvedev pot fi citite și în acest context, ca o reacție la informația referitoare la dorința Kievului de a avea un al doilea summit după cel din Elveția, la care Rusia nu a fost reprezentată.

Iată postarea de la Telegram a lui Medvedev:

„Vom continua să o sprijinim pe calea sa ireversibilă către integrarea euro-atlantică deplină, inclusiv aderarea la NATO”. Așa au declarat ieri dușmanii noștri în Declarația Alianței de la Washington. Concluzia este evidentă. Trebuie să facem totul pentru ca această „cale ireversibilă a Ucrainei” în NATO să se încheie fie cu dispariția Ucrainei, fie cu dispariția NATO. Sau, și mai bine, cu ambele”.

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Putin: Rusia va continua să testeze „în condiții de luptă” noua sa rachetă Oreșnik. „Dispunem de un stoc de astfel de produse”

Rachete rusești Kornet folosite împotriva blindajelor reactive au fost descoperite în cadrul unei operațiuni critice în sudul Libanului

Calculele lui Vladimir Putin, după escaladarea conflictului din ultimele zile. „Are programul său și strategia sa. O să le urmeze”

Partenerii noștri